X 
Transnistria stiri: 1862

Cine nu va primi compensații la energie. Declarațiile ministrului

11 dec. 2024,, 07:17   Societate
10091 1

10% din familiile care s-au înscris pe compensatii.gov.md nu vor beneficia de ajutor în luna noiembrie.

Ministrul Alexei Buzu a explicat că solicitarea fiecărei gospodării a fost analizată minuțios în baza unor reguli clare, notează Noi.md cu referire la tv8. Iată condițiile pentru acordarea compensațiilor la energie:

1. Gospodării cu bunuri imobile valoroase

Familiile care dețin bunuri imobile a căror valoare cadastrală cumulativă depășește 2,5 milioane de lei nu vor beneficia de compensații. Potrivit datelor, 1.520 de gospodării se află în această situație.

2. Dividende mari în anul precedent
Gospodăriile care au înregistrat dividende mai mari de 300.000 de lei în anul 2023 sînt considerate ca avînd venituri suficiente pentru a-și acoperi cheltuielile energetice. Această categorie include 494 de gospodării.


3. Consum istoric ridicat de energie
Familiile care au consumat în medie peste 350 m³ de gaz lunar în iarna trecută nu se califică pentru compensații. Potrivit ministrului, un astfel de consum este considerat „foarte mare” și reflectă o capacitate financiară crescută. În acest caz, au fost identificate 6.236 de gospodării.

4. Venituri nedeclarate sau suspecte
Ministerul a detectat situații în care solicitanții au declarat venituri zero, însă consumul energetic ridicat sau datele din alte surse publice au arătat contrariul. Pentru acești solicitanți, sistemul le impută un venit echivalent salariului minim pe economie. Sunt 128 de cazuri de acest fel.

5. Cheltuieli mici pentru energie în raport cu veniturile
Gospodăriile în care energia reprezintă mai puțin de 20% din bugetul lunar disponibil sînt, de asemenea, excluse. Aici sînt vizate 1.562 de gospodării cu venituri lunare între 10.000 și 15.500 de lei și 10.900 de familii cu venituri între 25.000 și 30.000 de lei.

Ministrul a subliniat că toți cei respinși vor fi notificați și pot furniza date suplimentare pentru reexaminarea dosarului. Buzu a mai subliniat că scopul măsurilor este de a direcționa sprijinul către gospodăriile care au cu adevărat nevoie.

Cetățenii care consideră că există erori în procesarea cererilor pot apela linia verde 0 8000 5000. În decembrie, Guvernul va anunța noi măsuri de sprijin, inclusiv pentru creșterile de tarife la energie. Beneficiarii sînt încurajați să verifice constant Cabinetul personal pentru actualizări.

3
2
1
1
25

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий