X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Cine este șoferul "vedetă" oprit de poliţişti la Cimişlia (VIDEO)

19 ian. 2019,, 12:15   Societate
6339 6

După ce Inspectoratul General de Poliție a făcut publică înregistrarea video cu dialogul inspectorul de patrulare Andrei Rotaru și șoferul din Vulcănești, oprit la Cimișlia pentru depășirea limitei de viteză, pe rețelele de socializare a apărut un nou video în care fața conducătorului auto nu mai este ascunsă.

Reporterii Deschide au aflat detalii despre șofer, dar și despre cum i-a provocat acesta pe agenții de patrulare.

Șoferul din Vulcănești, care i-a provocat pe agenții de patrulare, este Maxim T. un tînăr în vîrstă de 29 de ani, iar maşina cu plăcuțe de înmatriculare de Bulgaria, care se deplasa acesta, aparține unei femei. Anterior, același automobil a fost surpins de radare de cel puțin două ori deplasîndu-se cu mult peste limita de viteză pe drumurile naționale, însă Maxim T. neagă că s-ar fi aflat el la volan.

Același șofer, Maxim T. nu este la prima abatere de la legislație, începînd din anul 2010, pînă în prezent, acesta a reușit să adune cel puțin 25 de procese verbale, pentru mai multe încălcări ale Regulamentului Circulației Rutiere, atît în UTA Găgăuzia, cît și în alte orașe din țară, inclusiv în capitală.

La începutul săptămînii, portalul gagauz.info a publicat o înregistrare video, în care un polițist de patrulare i-a zis unui șofer, care încălcase limita de viteză, că nimeni nu-l obligă să vorbească cu acesta în limba rusă. După ce înregistrare video a devenit virală, Ministerul Afacerilor Interne a venit cu o reacție în care a menționat că polițistul a acționat conform legii, fapt care i-a nemulțumit pe mai mulți reprezentanți ai societății civile, care l-au acuzat pe polițist de discriminare și au spus că MAI-ul ar trebui să-și ceară scuze publice pentru acest incident.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?