X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Cine este prima studentă înmatriculată anul acesta la UTM

26 iul. 2022,, 16:45   Societate
2577 0

Alexandrina Gorcea, absolventă a Liceului Teoretic „Alexandru Donici” din Peresecina, Orhei, care a obținut patru de „10” la examenul de bacalaureat din anul curent, a ales să-și continue studiile la specialitatea „Ingineria Software” (filiera anglofonă) din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică, devenind astfel ambasadoarea meritocrației și excelenței academice a Universității Tehnice a Moldovei, transmite diez.md.

Ieri, 25 iulie 2022, cînd a demarat sesiunea de bază a concursului de admitere, Alexandrina și-a confirmat decizia declarată anterior și a depus actele la specialitatea „Ingineria Software” (filiera anglofonă) din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică. La rîndul său, Comisia de Admitere a UTM își susține prevederea de a elibera candidații care au obținut „10” pe linie la examenele de bacalaureat de susținerea probelor de aptitudini la specialitățile care presupun o asemenea probă. Astfel, Alexandrina Gorcea devine prima studentă înmatriculată în anul curent la UTM.

Meritul de a fi susținut bacalaureatul cu „10” pe linie și alegerea de a-și continua studiile la UTM s-a bucurat de o înaltă apreciere din partea rectorului UTM, prof. univ., dr. hab. Viorel Bostan, care, însoțit de prorectorul Dinu Țurcanu, a întîmpinat-o cu un cordial mesaj de felicitare: „A absolvi liceul cu «10» pe linie nu este un lucru simplu, iar a alege Universitatea Tehnică a Moldovei pentru continuarea studiilor este cu atît mai lăudabil. Felicitări! UTM respectă și prețuiește tinerii ambițioși și motivați. Ați dovedit că sînteți cea mai bună, iar noi vom fi mîndri să deveniți ambasadoarea meritocrației și excelenței academice a Universității Tehnice a Moldovei, a menționat rectorul.

Rectorul Viorel Bostan a ținut să transmită și un mesaj de recunoștință profesorilor de liceu și părinților Alexandrinei, care au îndrumat-o pe parcursul studiilor și i-au altoit dragostea față de carte, sîrguința în toate, inclusiv în a menține cadența excelenței la studii.

Alexandrina a fost invitată la un dialog despre realizări, planuri și perspective, în cadrul căruia și-a împărtășit impresiile și visele, a subliniat importanta studiilor continue și s-a declarat onorată să devină studentă a acestei prestigioase universități, menționînd că studii de calitate pot fi făcute cu succes şi acasă, în Moldova, chiar aici, la UTM – trebuie doar să depui mult efort şi pasiune în ceea ce faci.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?