Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3994

Cînd vor fi anunțate primele licitații pentru investiții în proiecte mari de energie regenerabilă

7 sep. 2022,, 14:45   Societate
2091 0

Primele licitații pentru investiții în proiecte mari de energie regenerabilă vor fi anunțate în această toamnă, în luna noiembrie, a comunicat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, la ședința Guvernului.

Potrivit oficialului, există un interes sporit pentru proiectele mari. Urmează să fie pregătite modificări la Legea privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, iar ulterior acestea vor fi expediate Parlamentului pentru examinare, transmite Noi.mdcu referire la IPN.

„Pe subiectul altor tehnologii interesul este un pic mai mic decît pe regenerabile și, în mod special, ține de faptul că costul gazului și cel al resurselor primare pentru producerea energiei electrice sînt foarte mari.

sîntem în discuție cu mai mulți investitori și atunci cînd contextul regional va fi unul mai potrivit, probabil, vor apărea și astfel de investiții în țara noastră”, a notat Andrei Spînu.

Potrivit vicepremierului, se discută și cu Romînia pe subiectul microreactoarelor nucleare, care se vor regăsi în Strategia energetică.


Documentul va fi elaborat pe termen lung, pînă în anul 2050, și va include toate elementele – de la eficiență energetică, generare, încălzire, termie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?