X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Cînd s-ar putea redeschide grădinițele: Răspunsul lui Chicu

28 mai. 2020,, 21:08   Societate
5700 1

Grădinițele din țară se vor redeschide atunci cînd riscul infectării copiilor va fi minim sau zero. Declarația a fost făcută de premierul, Ion Chicu, în cadrul emisiunii „Puterea a patra”.

Prim-ministrul a precizat că și-ar dori ca revenirea în colectivitate să se facă de la 1 iulie, dar nu exclude că starea de urgență în sănătate ar putea fi prelungită și după 30 iunie, scrie agora.md.

„Decizia și propunerea de a redeschide grădinițele și școlile se aprobă la recomandarea medicilor epidemiologic. Coordonăm cu specialiștii de la OMS. Spre deosebire de cei care spun că măsurile sînt neadecvate, medicii își pierd sănătatea și chiar viața. Vreau să se deschidă restaurantele, obiectivele de turism, pentru că văd cît au scăzut încasările la buget. Dar nu putem să forțăm medicii să dea acordul”, a spus Chicu.

Șeful Cabinetului de miniștri a precizat că nicăieri în regiune nu s-au deschis grădinițele:

„Eu pe fetița mea de patru ani nu o voi duce la grădiniță, dacă ele s-ar deschide mîine. Trebuie să vedem ce e mai important pe lumea asta. Nu putem să ne asumăm asemenea riscuri. Vă imaginați ce ar fi dacă într-o grădiniță se pornește un asemenea focar de virus? Nu vreau să-mi imaginez nici cel mai rău vis să am așa ceva. Nu se poate.Eu înțeleg cît de dificil e să stai cu copii munci și să muncești. Dar este o situație excepționale, dar eu știu că deciziile luate nu sînt populare”.


Totodată, premierul a explicat de ce autoritățile au considerată oportună redeschiderea piețelor și a magazinelor.

„Da, la magazine e mai mare riscul decît la sălile de forță. Dar nu mergem după algoritmul unde nu este risc, ci după principiul necesității absolute. Am lăsat magazinele, farmaciile, chiar dacă și acolo erau riscuri”, a spus Chicu.

Șeful Executivului nu exclude că starea de urgență în sănătate ar putea fi extinsă:

„În mod ideal după 30 de iunie ar trebui să scoatem toate restricțiile. Noi acum reieșim din faptul că la 30 iunie, cînd se finalizează starea de urgență în sănătate, se redeschide tot ce e posibil. Sper să fie 1 iulie, dar nu voi fi onest dacă nu voi menționa că dacă în ultima decadă a lunii iunie vom avea multe cazuri de infectare, starea de urgență în medicină va fi extinsă”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?