Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Cînd intră în vigoare legea ce prevede scutiri de taxe pentru moldovenii care revin in țară

17 aug. 2022,, 15:16   Societate
2920 0

Începînd cu 1 octombrie 2022 pînă la data de 1 octombrie 2023, cetățenilor Republicii Moldova care revin cu traiul în RM li se va permite importul unui vehicul cu scutire de plata drepturilor de import.

Astfel, conform documentului, scutirea de la plata drepturilor de import va fi acordată dacă termenul de exploatare a vehiculului nu este mai mare de 9 ani din data producerii și dacă valoarea lui în vamă nu depășește 400 mii lei.

Totodată, o condiție este să nu depășescă 2000 cm3 la capacitatea cilindrică a motorului. De asemenea, vehiculul nu trebuie să prezinte defecte/deteriorări vizibile și să nu fie destinat activității comerciale sau de producție.

În același timp, cetățenii moldoveni care revin cu traiul în RM vor mai putea introduce pe teritoriul țării obiecte de uz personal, fără achitarea drepturilor de import, în limita celor indicate în cererea depusă la Serviciul Vamal.

Toate bunurile supuse scutirii și indicate în cerere vor fi introduse pe teritoriul Moldovei prin intermediul aceluiași punct de trecere a frontierei, indiferent de modul de transportare a acestora, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ favorabil, emis de către Serviciul Vamal.


Va putea beneficia de scutire de plata drepturilor de import persoana fizică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: deține cetățenia RM; a atins vîrsta de 18 ani; dispune de permis de ședere permanentă sau provizorie în afara teritoriului RM sau orice alt document emis de autoritățile statului străin care certifică stabilirea cu traiul pe teritoriul respectivului stat și/sau deține dovada achitării taxelor și impozitelor în interesul statului în care s-a aflat; în ultimele 48 de luni de la depunerea cererii s-a aflat cumulativ cel puțin 36 de luni în afara teritoriului RM; în cazul introducerii unui vehicul supus scutirii, deține permis de conducere, perfectat pe numele său, valabil pentru categoria din care face parte vehiculul; a prezentat organului vamal documentele confirmative, inclusiv declarațiile pe proprie răspundere și cererea.

Acordarea scutirii de plata drepturilor de import se aplică persoanelor eligibile doar o singură dată.

Conducerea vehiculului importat în condițiile Legii nr. 248/2022 de către o persoană care nu are dreptul de a conduce acest vehicul se va sancționa cu amendă de la 60 la 90 u.c., în acest sens fiind introduse noi prevederi în Codul contravențional.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?