Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3991

Cînd cetățenii Moldovei vor putea călători peste hotare

26 apr. 2020,, 12:42   Societate
85448 2

Pandemia de coronavirus a distrus planurile oamenilor din întreaga lume, inclusiv planurile de vacanță. Sezonul de vară va începe în curînd, dar nimeni nu poate spune cu siguranță dacă el va avea loc.

Toți turiștii și operatorii de turism monitorizează îndeaproape situația din lume, sperînd la o scădere a infecției și bucurîndu-se cînd țările o demonstrează. Deocamdată totul este incert, dar există previziuni prudente că sezonul de vară va avea loc, deși cu întîrziere, scrie kp.md

Bulgaria
După cum a relatat pentru "KP" directorul agenției de turism Jalon, Prascovia Culeva, în Bulgaria situația privind răspîndirea coronavirusului este mai mult sau mai puțin liniștită. Acolo au fost înregistrate puțin peste 1000 de cazuri de infecție. Se așteaptă ca pînă pe 13 mai să-și reia activitatea întreprinderile, iar hotelurile vor începe încet să se pregătească pentru primirea oaspeților.

”Conform mesajelor pe care le primim de la operatorii de turism, multe hoteluri planifică să se deschidă de la 1 iunie, altele – de la 10 iunie, dar totul va depinde de situația privind răspîndirea coronavirusului. În ceea ce privește problema călătoriei în România, și acolo se preconizează reluarea activității economice din 15 mai, așa că sperăm că nu vor exista probleme cu traversarea teritoriului acestei țări”.

Turcia și Grecia
”Din nou, totul va depinde de situație, dar Turcia este gata să lucreze chiar și din a doua jumătate a lunii mai, - spune Prascovia Culeva. – Întrebarea e cum vom zbura? Probabil că vor zbura acolo turiștii din țările unde se vor deschide căile aeriene. Să vedem ce se va întîmpla cu zborurile noastre. Deocamdată nu putem spune sigur. Avem un turist care are bilete în Turcia pe 14 mai, pînă cînd datele nu au fost schimbate”.


Potrivit Prascoviei Culeva, printre turiștii săi, nimeni nu a anulat încă călătoriile programate pentru iulie și august.

”Cînd se vor deschide frontierele, nu știm sigur. Există doar speculații. Trebuie de luat în considerare situația epidemică din țară, nivelul de dezvoltare a turismului, particularitățile eliberării vizelor, - a spus director executiv al Asociației de turism din Ural, Mihail Malțev. Cred că Bulgaria se poate deschide pentru turiștii străini înaintea tuturor. Ea nu depinde de decizia generală de deschidere a zonei Schengen. Bulgarii singuri pot decide cînd să înceapă sezonul. Ei i se va alătura și Greciei. Ea depinde direct de turism. Spania și Germania pot să nu se grăbească cu deschiderea frontierelor, deoarece nu depind atît de mult de turiști, ele au o economie destul de dezvoltată.

Europa

La vîrful pandemiei, autoritățile europene au prezis că frontierele externe ale UE ar putea rămîne închise timp de doi ani. Apoi, prognozele s-au diminuat. Președintele Cehiei, Milos Zeman, a îndemnat liderii mondiali să păstreze frontierele naționale închise "doar" un an.

La rîndul său, Comisia Europeană a recomandat țărilor UE să deschidă frontiere externe în ultimul rînd - numai după reluarea activității businessului și anularea interdicției de circulație în cadrul "Schengen".

”Există mulți factori care afectează deschiderea frontierelor, a spus pentru "KP", analistul politic Andrei Manoilo. - Austria și Germania au început mișcarea spre slăbirea măsurilor restrictive. Ele sînt locomotive aici. Uniunea Europeană va deschide frontiere externe, cînd Germania, liderul economic și politic al acestei uniri, va spune:"Băieți, deschidem". În opinia mea, procesul va fi treptat și sectorial. În ceea ce privește intrarea în țările europene a turiștilor, acest lucru nu se va întîmpla mai devreme de anul viitor. Toată lumea e încă foarte speriată.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?