Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Chirinciuc ar putea fi dat în căutare

7 aug. 2019,, 09:51   Societate
2020 2

La o distanță de aproape trei luni, de cînd a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc, se află în libertate și publică pe pagina sa de Facebook fotografii dintr-o vacanță la mare.

Decizia Curții de Apel a devenit executorie pe 27 iunie, odată cu publicarea deciziei motivate pe site-ul instanței de apel. De atunci, Chirinciuc nu a fost încă reținut pentru a-și ispăși pedeapsa. Polițiștii nu l-au găsit la domiciliu, fiind confirmat faptul că acesta a părăsit țara, scrie zdg.md.

În aceste circumstanțe polițiștii au făcut un demers către instanță pentru ca judecătorul de instrucție să emită o încheiere prin care Chirinciuc să poată fi anunțat în căutare internațională.

Deși decizia prin care Chirinciuc a fost condamnat a devenit executorie încă acum șase săptămîni, un mandat de căutare pe numele fostului ministru nu a fost încă emis.

Conform agendei ședințelor de judecată de la Judecătoria Chișinău, o ședință în acest sens este programată abia la 20 august, atunci cînd instanța urmează să examineze cererea cu privire la declararea lui Chirinciuc în căutare.


Apelat anterior, Chirinciuc nu a răspuns la apelurile reporterilor ZdG, iar de cîteva zile acesta are deja telefonul deconectat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?