TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Chicu întreprinde o vizită de lucru în raionul Nisporeni

Principalele teme abordate au fost cele legate de situația epidemiologică și problemele pe care le confruntă oamenii din această regiune.

Finalizarea proiectelor de aprovizionare cu apă a localităților, reparația și întreținerea drumurilor, lipsa locurilor de muncă, susținerea tinerilor antreprenori și crearea sistemelor de irigare pentru agricultură sînt doar cîteva dintre dificultățile expuse de cei prezenți la întrunire.

Prim-ministrul a vorbit conducerii raionului și a celor din localități despre acțiunile întreprinse în acest moment de Cabinetul de miniștri în vederea combaterii pandemiei, creării condițiilor necesare pentru ca procesul electoral să se desfășoare în maximă siguranță pentru sănătatea cetățenilor, dar și menținerea unui echilibrul fiscal în toate domeniile sociale.

„Este un an dificil, dar deși pandemia ne-a afectat economia substanțial, situația bugetară este sub control. Am reușit să majorăm salariile cadrelor medicale și să acordăm pensionarilor acel ajutor unic de 900 de lei”, a declarat premierul.

Ion Chicu a menționat și faptul că Executivul se concentrează în continuare pe dezvoltarea economiei, pe alocări masive în infrastructura drumurilor, dar și atragerea investițiilor în mai multe raioane.


„Anul acesta am lansat un program de amenajare a 18 Platforme Industriale Multifuncționale. Vă îndemn să identificați terenul și să pregătiți proiectul tehnic, ca să includem și raionul Nisporeni în program. Pentru 2020 din bugetul de stat au fost identificate deja 50 de milioane de lei pentru a crea infrastructura necesară a acestor PIM. Astfel, ne propunem să atragem mai mulți investitori în Republica Moldova și să pornim un proces intens de industrializare a țării. Acest lucru va genera noi locuri de muncă, va crește nivelul de trai și, evident, bunăstarea oamenilor”, a specificat prim-ministrul.

Premierul Chicu a vizitat Centrul de Tineret și Sport care se află în proces de reconstrucție.

"Renovarea complexului a început acum 3 ani, dar din lipsă de fonduri a fost stopată. În primăvara acestui an, lucrările au fost reluate, iar în prezent se repară sala de jocuri, se finisează reconstrucția hotelului și se amenajează stadionul. Costul total al proiectului este de 134 milioane lei, iar pînă în acest moment au fost valorificate 60,4 milioane lei", a declarat premierul.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load