X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Chicu anunță că se lucrează asupra unei liste cu noi măsuri privind situația epidemiologică

26 noi. 2020,, 10:35   Societate
4945 0

Prim-ministrul Ion Chicu a anunțat miercuri, 25 noiembrie, că autoritățile lucreaza la elaborarea unei noi liste cu măsuri și acțiuni pentru gestionarea pandemiei de COVID-19, care ar urma să fie aprobată vineri, 27 noiembrie, în cadrul Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP).

Ion Chicu a făcut o analiză a situației pandemice din republica Moldova:

„Vrem să vedem ce măsuri mai putem întreprinde pentru a stabiliza situația pandemică. Lucrăm acum asupra elaborării unei liste cu acțiuni privind gestionarea situației epidemiologice. Vineri, 27 noiembrie, o vom aproba în cadrul Ședinței Naționale Extraordinare în Sănătate Publică și vom lua deciziile respective”, a precizat premierul.

Chicu susține că autoritățile întreprind toate măsurile pentru sporirea capacităților sistemului medical, însă este îngrijorat de tendința alarmantă de infectare.

Menționăm că, miercuri, prim-ministrul Ion Chicu a avut o întrevedere cu Simon Springett, Coordonator Rezident ONU în țara noastră și Igor Pokanevych, șeful oficiului Organizației Mondiale a Sănătăţii în Moldova, pentru a face un schimb de opinii privind acțiunile recomandate cu scopul de a diminua evoluția numărului de cazuri de infecție cu COVID-19. La întrunire a fost prezentă și Viorica Dumbrăveanu, Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, transmite cotidianul.md.


Igor Pokanevych a asigurat că Republica Moldova urmează să primească un lot de tehnică și echipamente medicale din partea Uniunii Europene, inclusiv 40 de aparate de ventilare necesare în lupta cu COVID-19.

De asemenea, discuțiile au vizat și achiziționarea vaccinului anti-Covid-19. Prim-ministrul s-a informat despre perioada cînd acesta ar putea ajunge în țara noastră, în ce cantități și care sînt etapele necesare de parcurs pentru achiziționarea vaccinului.

Șeful oficiului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Moldova a declarat că în cîteva săptămîni va dispune de informații concrete la acest capitol, iar la moment se examinează lista producătorilor de vaccinuri. Primele loturi de vaccinuri ar ajunge pentru cca 20% din populația Republicii Moldova.

„Avem nevoie de un plan de comunicare și informare a societății privind aspectele importante pe care trebuie să le cunoască privind vaccinarea anti-Covid. Vom avea nevoie de suportul OMS la acest capitol”, a spus Ion Chicu.

Simon Springett și Igor Pokanevych au asigurat că ONU și OMS vor continua să sprijine eforturile Republicii Moldova în combaterea situației pandemice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?