X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Cetățenii și întreprinderile care au încălcat regimul stării de urgență au primit amenzi mari

16 apr. 2020,, 16:15   Societate
5545 0

Suspendarea forțată a activității a afectat deja majoritatea întreprinderilor. Puținii dintre cei cărora li se permite să lucreze le sînt prescrise reguli stricte. Cetățenii și întreprinderile care au încălcat regulile le-au fost stabilite amenzi mari, transmite monitorul.fisc.md

La mijlocul lunii martie curent, ofițerii de poliție au depistat o întreprindere de alimentație publică care funcționa. Pe numele directorului firmei a fost întocmit un proces-verbal. El a fost acuzat de încălcarea art. 761, al (1) din Codul contravențional (CC). Agentul constatator a menționat în protocol că firma nu și-a sistat activitatea încălcînd astfel cerințele Comisiei de urgență pentru sănătatea publică (Comisia). Întreprinderea de catering a închis intrarea pentru vizitatori în sala comună, dar a continuat să servească clienții. Administrația a postat un anunț că serviciul se realizează printr-o fereastră specială. Doritorii puteau achita și comanda mese rapide, pe care personalul le pregătea și le vindea vizitatorilor.

Materialele cazului au fost examinate în instanță.

În conformitate cu punctul 6 al Deciziei Comisiei Nr. 9 din 15 martie, începînd cu 17 martie urma să-și sisteze activitatea întreprinderile de alimentație publică în încăperi și în locuri amenajate/autorizate, cu excepția activităților de preparare și livrare a produselor în regim de catering.
CA a respins argumentul persoanei vinovate că nu cunoaște normele Deciziei nr. 9. Directorul a fost găsit vinovat și obligat să achite o amendă de 22500 de lei.

Pentru o încălcare similară, instanța a amendat o persoană juridică-o întreprindere de comerț. Suma amenzii pentru persoana juridică a constituit 50 de mii de lei. În protocol se menționează că la 24 martie întreprinderea a desfășurat activitate comercială, care nu se încadrează în categoria comerțului autorizat.


Există cerințe generale pentru orice angajați ai tuturor întreprinderilor: respectarea distanței sociale, deținerea mijloacelor de protecție. Pentru anumite industrii sînt prevăzute reguli suplimentare. Astfel, pe 15 martie Comisia a aprobat hotărîrea Nr. 8. În Anexa nr. 3 sînt stabilite responsabilități pentru persoanele care efectuează transportul cetățenilor.

Persoanele fizice și juridice care prestează servicii de transport auto și/sau desfășoară activități de transport rutier, inclusiv cele neregulate, precum și operatorii de transport auto sînt obligați:
- să dezinfecteze interiorul vehiculelor la fiecare stație finală sau la fiecare oprire care durează mai mult de 15 minute;
- să asigure condiții pentru respectarea igienei mîinilor pentru toți pasagerii la intrarea în transport;
- să asigure transportul persoanelor numai pe scaune.

Deoarece în microbuze regulile nu sînt întotdeauna respectate, șoferii sînt obligați să plătească amenzi mari. De exemplu, pe 17 martie, ofițerii de poliție au oprit un microbuz care transporta pasageri în Chișinău. Pe numele șoferului a fost întocmit un process-verbal pentru transportarea pasagerilor aflați în salon și nerespectarea regulilor de asigurare a igienei mîinilor pasagerilor. Amenda a fost de 22500 de lei. Șoferul a contestat procesul-verbal, referindu-se la faptul că nu cunoaște cerințele Comisiei. Instanța a respins argumentele șoferului și l-a obligat să plătească amenda.

Persoanele fizice sunt cel mai adesea amendate pentru că, la întoarcerea de peste hotare în Moldova, au încălcat obligația de a rămîne în auto-izolare timp de două săptămîni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?