Cetatea Bender (Tighina) și Circul de la Chișinău vor fi renovate conform standardelor internaționale, cu sprijinul Uniunii Europene.
Potrivit comunicatului Programului ONU pentru Dezvoltare din Moldova, Uniunea Europeană susține efectuarea lucrărilor de restaurare la Cetatea Bender și la Circul de la Chișinău conform standardelor internaționale, în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, relatează Noi.md.
Jurnaliștii au fost invitați să viziteze Cetatea Bender ca să afle mai multe despre lucrările planificate.
„Uniunea Europeană este încîntată să poată participa la acest proiect de restaurare pe termen lung, pentru care au fost alocate aproximativ 2,5 milioane de Euro pînă în 2021. Acest complex istoric este unul de importanță națională și internațională, cu perspective turistice semnificative”, a declarat Fabien Schaeffer, manager de program în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Programul a comandat realizarea unui studiu de expertiza tehnică și design, în baza căruia vor fi stabilite cele mai afectate porțiuni, care au nevoie de intervenții urgente, precum și lucrările necesare.
„Cetatea este un obiectiv istoric din secolul XV de o importanță foarte mare. Pînă acum nu a beneficiat de conservare. Lucrările care s-au făcut anterior aici au vizat zona parcului și nu cetatea propriu-zisă. De asta sîntem recunoscători Uniunii Europene pentru inițiativă”, a spus directorul cetății Aleksandr Iaskov.
Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale rîului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.
Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe
Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter
Самое печальное то,.что приднестровские власти часть крепости превратили в развлекательный комплекс.,понастроив там ресторан и гостиницу,а также сцену для всяких увеселительных "патриотических" мероприятий. И назвали всю эту лабуду парком им.Ал.Невского.,который имеет к Бендерам отношение.,как свинья до коня. В свое время Турция предлагала Шевчуку полную реконструкцию крепости за свои деньги,но тот отказался. Сейчас все- таки часть крепости худо-бедно отреставрирована на российский вкус,а в другой части находятся российские вояками.
Comentariile (1)
Adăugaţi Comentul