X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Certificatul COVID-19 poate fi obținut doar în baza testului de laborator

11 oct. 2021,, 17:59   Societate
3621 0

Doar cu un test antigen, realizat într-un laborator al unei instituții medicale, poate fi folosit ca dovadă a testării și poate genera un Certificat COVID-19 necesar pentru a fi prezentat la locul de muncă, sau la intrare într-un restaurant, sală de cinema, teatru sau concert.

O declarație în acest sens a fost făcută, astăzi în cadrul unei conferințe de presă, de către Secretara de stat a Ministerului Sănătății, Svetlana Nicolăescu.

”Să fie foarte clar că pentru a genera un certificat de testare este necesară să avem un rezultat la test de antigen realizat într-un laborator. Doar instituțiile medicale și laboratoarele atît cele publice, cît și cele private care efectuează testul antigen și cel PCR deja sînt interconectate la sistemul creat și orice persoană care se prezintă în laborator și solicită efectuarea unui test pentru un certificat COVID se va regăsi în baza de date care se reactualizează. Nu se prezintă cu testul în sine, se prezintă cu rezultatul testului care se efectuează în cadrul instituțiilor medicale”, a declarat Sveltana Nocolăescu.

Potrivit acesteia, doar în urma unei testări de laborator este generat un certificat cu QR code care reconfirmă veridicitatea rezultatelor certificatului, sau altfel spus un test antigen cumpărat într-o farmacie și realizat în afara unui laborator medical nu poate fi considerat drept o dovadă a testării.

Reamintim că din 11 octombrie, se modifică forma certificatului COVID-19 pentru a fi compatibil cu certificatul european. Din 15 octombrie vor fi disponibile noile certificate, iar cetățenii le pot descărca de pe site-ul certifcate-covid.gov.md.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?