X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Cerea cîte 550 euro pentru un permis de conducere: Un bărbat din Bălți, reținut de CNA

15 apr. 2021,, 09:24   Societate
2500 0

Un șomer din Bălți a fost reținut de ofițerii Direcţiei Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit de la mai multe persoane cîte 550 de euro pentru a le ajuta să-și perfecteze permisul de conducere de categoria B.

Potrivit materialelor cauzei, bănuitul, anterior angajat al unei școli auto, ar fi susținut că ar avea influență asupra unor angajați ai Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto din Bălți şi că îi poate determina pe aceştia să îi favorizeze pe doi bărbați și o femeie la examenele practice. Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins și primit cîte 550 de euro de la fiecare.

Reținerea a avut loc pe 14 aprilie, lîngă Judecătoria Bălți, bănuitul fiind plasat în izolator pentru 72 de ore. Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o amendă în mărime de la 2000 la 3000 unități convenționale sau închisoare pînă la 6 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?