Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe are un nou director

3 ian. 2020,, 16:32   Societate
3111 0

Vitalie Coceban este noul director interimar al instituției publice „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe” (CTIF).

Acesta a fost numit prin ordinul Ministerului Finanțelor și a fost prezentat echipei CTIF de către Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Dorel Noroc, transmite noi.md cu referire la IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al CTIF, Dorel Noroc a declarat la evenimentul de prezentare că noul director interimar are experiență în domeniul administrării și modernizării sistemelor informaționale de stat, a serviciilor electronice, dar și în gestionarea activității echipelor de specialiști IT. Potrivit lui Dorel Novac, experiențele acumulate îl va ajuta să continue procesul de dezvoltare a infrastructurii digitale a Ministerului Finanțelor. Secretarul de stat și-a exprimat certitudinea că noul director va reuși să asigure eficientizarea activităților CTIF și atingerea obiectivelor majore ale Instituției.

La rîndul său, Vitalie Coceban a spus că este conștient de această provocare, dar și de complexitatea eforturilor care trebuie depuse. La fel, a menționat că va fi receptiv la toate propunerile și deschis pentru orice discuție care poate influența schimbarea în bine a lucrurilor. Vitalie Coceban a chemat pe toți membrii CTIF să fie pro-activi și să se implice plenar în activitățile de modernizare a sistemului informațional al Ministerului Finanțelor și a serviciilor oferite cetățenilor de către subdiviziunile și autoritățile administrative din subordinea ministerului.

Vitalie Coceban are o experiență de mai bine de 20 de ani de activitate în domeniul digitizării serviciilor oferite de către autoritățile publice centrale din Republica Moldova. În anii 2000 – 2009 a exercitat funcția de director executiv al AO „MoldInfonet” – prestator al serviciilor de internet pentru autoritățile publice centrale, apoi cea de director adjunct al ÎS „Centrul de Tehnologii Speciale”, după care timp de 10 ani a lucrat în calitate de Administrator al ÎS „Fiscservinform”, care la 1 august 2018 a fuzionat cu CTIF.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?