Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Cele mai bune destinații turistice pentru vara anului 2022 ©

18 mai. 2022,, 11:35   Societate
2228 0

În sfârșit am scos-o la mal cu pandemia și începem să revenim la viața normală.

Doi ani la rând am sacrificat călătoriile de familie pentru bunul sănătății proprii, dar începând cu 2022 putem reveni la plăcerea voiajelor îndepărtate. Deoarece dorul nestăvilit pentru călătorii a atins vârsta de doi ani în timpul restricțiilor pandemice, atracțiile turistice ale anului 2022 se manifestă printr-un exotism aproape excesiv. După ce scapi de dietă vrei să te delectezi cu cel mai dulce produs - anume astfel vin și recomandările pentru călătorii în 2022.

Scandinavia

Nu știi ce-i aia extravaganță până nu ajungi pe ținutul scandinav. Hoteluri de lux amplasate la marginea fiordurilor abrupte. Călătorii cu trenul de clasă mondială care șerpuiesc pri munții mitologiei scandinave. Orașe elegante pline de buticuri, baruri și restaurante pompoase. Palate fastuoase ce emană atmosfera regalității nordice. Fă cunoștință cu cei mai fericiți cetățeni ai globului din Suedia, Danemarca, Norvegia sau Islanda. Scapă de stereotipul unei călătorii către mare, către sud. Delectează-te în 2022 cu ținutul nordic - un ținut magic ce nu cunoaște asemănări în lume.

Georgia/Armenia

Când cei patru pereți ai casei au devenit insuportabili ai nevoie de o schimbare radicală. Destinațiile clasice rămân pentru zilele negre și te arunci într-o aventură neobișnuită. Pentru această nuanță de exotism, totuși, nu e nevoie să mergi prea departe. Georgia și Armenia sunt două țări europene, dar relativ neexplorate, și cât de diferite comparativ cu ce ne-am obișnuit să numim european. În 2022 aceste două state au toate șansele să devină mondene. De la superbe peisaje montane și vechi mănăstiri la crame cu localnici prietenoși și bucătărie îngăduitoare. Georgia și Armenia sunt destinațiile must-have pentru un nou început de aventură în 2022.

Marea Britanie/ Irlanda

Dacă tinzi să savurezi cea mai bună combinație dintre natură și istorie mizează pe Marea Britanie și insula Irlandeză. E locul cu cele mai inedite peisaje din Europa. Vei putea merge pe urmele lui Shakespeare, sau pe cele ale Regelui Arthur. Dacă vorbim despre locații nu trebuie să te limitezi doar la edificiile din Londra. Alege Edinburgh, capitala Scoției, oraș unde vei simți o atmosferă de Hogwarts. Pleacă și descoperă misterele de la Stonehenge și Calea Uriașilor. Hoinărește pe plajele din Devon sau Cornwall. Fii gata să te minunezi de castelele Țării Galilor și de rebeliunea poporului irlandez.

Singapore

Dacă tinzi să alegi cu precauție în fața actualului virus viitoarea ta călătorie, Singapore e alegerea ta. Acest oraș-stat luxos a luat unele dintre cele mai eficiente măsuri împotriva pandemiei. Se prezintă ca un loc sigur potrivit atât pentru o escală cât și pentru o ședere lungă. Imaginează-ți zgârie-nori și mall-uri luxoase cu grădini suspendate precum cele Babiloniene și cascade “artificial de uimitoare”. E orașul cu muzee de talie mondială, parcuri tematice și cartiere pline de culoare. Te poți delecta cu un curcubeu de bucătării și culturi diverse, din China, Malaezia până în India. În 2022 ești obligat să vizitezi singurul oraș-stat insular de pe globul Pământesc.

Kenya/Tanzania

Ce cunoști despre turismul responsabil? Dacă nu ești la curent, trebuie să știi că este vorba despre un trend util al anului 2022. Multe comunități au suferit foarte mult în urma pandemiei. Gazdele locale din Kenya sau Tanzania abia așteaptă revenirea turiștilor întru sprijinirea lor. În acest mod, ai ocazia să observi elefanți și lei în Serengeti. Să cunoști coloratul trib Masai. Să mergi pe podeaua antică a craterului Ngorongoro și să vizitezi sanctuare cu rinoceri sau cimpanzei. Iar în același timp, sprijini afacerile, familiile locale și protejezi incredibila faună sălbatică.

Iar dacă ai nevoie chiar tu de un sprijin pentru o eventuală nouă călătorie, Zoom Credit îți vine în ajutor. Alege credit de consum pentru nevoile familiei tale și pleacă în vacanță. Uită de formalități birocratice. Aici ai parte de un credit nebancar. Lasă acasă dovezile de venit, adeverințele pentru posesie de imobil sau certificatele de salarizare și primește un credit doar cu buletinul. În 2022 călătorești oriunde dorești cu ajutorul Zoom credit.

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?