Conform Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cel mai mare salariu, de 40 de mii de lei, este oferit unui specialist în IT, mai bine zis, pentru funcţia de Dezvoltator Pagini Web.
Lefuri similare sînt și în domeniul construcțiilor. Domeniul bugetar, deși are locuri de muncă considerate în top, oferă salarii mult mai mici, ceea ce reprezintă o problemă, potrivit economiștilor, transmite tvrmoldova.Domeniul IT este cel mai bine plătit din Republica Moldova, cu salarii medii de peste 40 de mii de lei. Motivul pentru care acest sector este mai atractiv din punct de vedere salarial este faptul că angajații colaborează cu diverse companii internaționale.
Totuși, acesta nu este un domeniu accesibil oricui. Specialiștii trebuie să cunoască engleza la un nivel avansat și să stăpînească limbajele de programare.
Pe lîngă IT, sînt şi alte domenii cu salarii mari. Printre ele construcțiile, finanțele, medicina și ingineria. Explicaţia e simplă - lipsa de specialiști și cererea mare pe piață. Aproape 85 la sută dintre locurile de muncă bine plătite sînt în mediul urban şi doar 15% în cel rural.
Ana Neculce, specialist principal, ANOFM: „Cele mai multe locuri de mucă sînt înregistrate în sectorul privat, aproximativ 60% din total . Respectiv şi cererea este mai mare în acest sector din motiv că salarial sînt mai motivaţi şi condiţiile de ocupare sînt mai atractive. Dar şi sectorul public este destul de interesant, chair dacă este o fluctuaţie mare a personalului mulţi cetăţeni aleg acest sector pentru stabilitatea pe care o oferă.”
Şi în sectorul bugetar există posturi bine plătite, dar că salariile sînt mai mici. De exemplu, un ofițer de legătură în domeniul ordinii publice cîștigă pînă la 15.500 de lei. Economiștii susțin că ar fi necesară o creștere a veniturilor în acest sector pentru a sprijini economia.
Marin Gospodarenco, expert economic: „Veniturile cum cresc, de la vamă şi de la FISC. Vama trebuie să aducă în punga statului mult mai multe resurse, să lupte cu contraband, cu nedeclararea valorii reale a mărfii în vamă şi FISC-ul trebuie să lupte ca de obicei cu salariu în plic, cu munca la negru, cu nedeclararea venitului agenţilor economici la valoarea lor reală. De acolo vin veniturile.”
Pentru unii, schimbarea domeniului este o opțiune pentru un salariu mai mare, în timp ce alții caută un echilibru între confortul psihologic și satisfacția profesională.
Pe de altă parte, cele mai mici salarii le ridică muncitorii necalificați, precum paznicii, măturătorii sau femeile de serviciu. În prezent, salariul minim pe economie în Republica Moldova este de 5.500 de lei pentru un program complet de muncă.
Adăuga comentariu