Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Cehia vrea să înceapă utilizarea ”Sputnik V” fără o aprobare din partea UE

1 mar. 2021,, 10:36   Societate
1344 0

Vorbind la CNN Prima News, Andrej Babis a confirmat că Praga nu va aștepta ca Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) să aprobe Sputnik V și că o aprobare din partea Institutului de Stat pentru Controlul Medicamentelor (SUKL) din țară ar fi suficientă pentru a începe utilizarea vaccinului.

La începutul zilei, premierul a vorbit despre opțiunea de a utiliza Sputnik V fără aprobarea EMA, agenția de presă iDNES.cz raportînd o declarație similară.

Comentariile vin în urma dezvăluirilor făcute de președintele Milos Zeman, care a spus că a trimis o scrisoare omologului său rus, președintele Vladimir Putin, în care a cerut o expediere a vaccinului Sputnik V. Zeman a spus că se aștepta ca Putin să aprobe cererea în scurt timp.

Republica Cehă ar putea deveni a doua ţară a UE care va utiliza Sputnik V. La începutul acestei luni, Ungaria a început să își vaccineze cetățenii cu vaccinul fabricat de Rusia, criticînd necesitatea aprobării din partea blocului ca fiind o chestiune pur politică.

Republica Cehă a fost puternic afectată de pandemie, înregistrînd una dintre cele mai grave rate de infecție și deces din lume. Aproximativ o zecime din populația sa, de aproximativ 10,7 milioane, a fost infectată, fiind raportate peste 1,2 milioane de cazuri confirmate de coronavirus, şi peste 20.000 de decese legate de boală.


Măsurile restrictive, inclusiv închiderea majorității locurilor publice și purtarea obligatorie a două măşti în transportul public, par să nu fi reușit să încetinească răspîndirea, iar oficialii țării au avertizat în mod repetat cu privire la un potențial colaps iminent al întregului sistem de sănătate.

Se așteaptă ca autoritățile să restrîngă libertatea de circulație, inclusiv să impună interdicții asupra călătoriilor neesențiale în alte țări. Ministrul de Interne Jan Hamacek a declarat că interdicția de călătorie va fi aplicată de militari și poliție.

Se asemenea, creșele și școlile pentru copiii cu dizabilități s-au închis, iar oamenilor li se va interzice să își părăsească municipalitățile în alte scopuri decît cele esențiale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?