Potrivit circumstanțelor cauzei, în septembrie 2002 o femeie din satul reclamantei a dispărut, iar cadavrul acesteia a fost găsit cîteva zile mai tîrziu într-o fîntînă părăsită, transmite Știri.md cu referire la bizlaw.md.
Rezultatele anchetei penale au conchis că decesul femeii a survenit în rezultatul sinuciderii, iar cauza penală a fost încetată.
La 11 iunie 2003, în adresa Ministerului Afacerilor Interne a parvenit o scrisoare scrisă de mînă. În scrisoare era menționat că aceasta este scrisă de un grup de locuitori din satul reclamantei, scrisoarea fiind semnată de către primarul comunei și avea aplicată ștampila consiliului sătesc. Presupușii autori ai scrisorii au descris circumstanțele în care a fost găsit cadavrul femeii în fîntînă, invocînd că nu erau de acord cu rezultatele investigației efectuate de către poliție. Ei au susținut că, de fapt, în sat circula vestea că victima ar fi fost omorîtă de către C.C., care fusese ajutată de către soțul și fiul acesteia să arunce cadavrul în fîntînă. Autorii scrisorii au solicitat Ministerului Afacerilor Interne investigarea suplimentară a cauzei și păstrarea confidențialității scrisorii față de C.C.
La o dată nespecificată, C.C. a obținut o copie a scrisorii menționate supra. În luna mai 2006 C.C., soțul și fiul acesteia s-au adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva a patru persoane, printre care și reclamanta, solicitînd încasarea prejudiciului moral pentru lezarea onoarei și demnității.
În referință, reclamanta a susținut că nu ea a scris scrisoarea pre-citată. Cu toate acestea, urmare a expertizei dactilografice efectuate în timpul procesului civil, s-a constatat că scrisoarea a fost scrisă de către reclamantă. În același timp, C.C. a depus o cerere, în conformitate cu prevederile Codului cu privire la contravențiile administrative, cu referire la pretinse acțiuni de calomnie din partea reclamantei. În cadrul proceselor de judecată, reclamanta a recunoscut faptul că scrisoarea respectivă fusese scrisă de către ea. De asemenea, reclamanta a menționat că se afla în relații ostile cu C.C. și că, de fapt, prin acea scrisoare ea a dorit să informeze autoritățile despre zvonurile care circulau în sat în legătură cu circumstanțele în care fusese găsit cadavrul femeii în fîntînă. De asemenea, reclamanta a admis faptul falsificării semnăturii primarului și aplicării abuzive pe scrisoare a ștampilei consiliului sătesc.
La 25 iunie 2008, cererea depusă de către C.C. împotriva reclamantei cu privire la pretinsele acțiuni de defăimare a fost respinsă, deoarece fapta fusese prescrisă.
La 16 decembrie 2008, Judecătoria Călărași a admis parțial acțiunea civilă înaintată de către C.C. împotriva reclamantei și a dispus încasarea prejudiciului moral în mărime de 10.000 lei.
Reclamanta, C.C., soțul și feciorul acesteia au contestat cu apel hotărîrea Judecătoriei Călărași din 16 decembrie 2008. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 3 septembrie 2009, ambele apeluri au fost respinse cu menținerea hotărîrii pronunțate de instanța de fond.
La 24 februarie 2010, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul declarat de către reclamantă, a admis recursul declarat de către C.C., soțul și feciorul acesteia și a majorat cuantumul despăgubirii pentru prejudiciul moral pînă la 20.000 lei.
În fața Curții, reclamanta s-a plîns în baza Articolului 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), invocînd că tragerea sa la răspundere civilă pentru defăimare a condus la încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare.
Guvernul a susținut că ingerința în dreptul reclamantei a fost prevăzută de lege și a servit scopului legitim de protecție a onoarei și demnității persoanelor care s-au plîns de acțiunile de defăimare.
Reclamanta și-a exercitat cu rea-credință dreptul la libertatea de exprimare. Ea a difuzat informații false despre terți, iar dovada relei sale credințe a fost demonstrată prin faptul falsificării semnăturii primarului și al aplicării în mod abuziv a ștampilei primăriei pe scrisoare. De asemenea, Guvernul a menționat că despăgubirea pentru prejudiciul moral pe care reclamanta trebuia să o achite persoanelor defăimate în cadrul acțiunii civile pentru defăimare nu a fost o sumă excesivă, ci proporțională cu scopul legitim urmărit.
Curtea a notat că ingerința în dreptul reclamantei la libertatea de exprimare a fost prevăzută de lege și a urmărit scopul legitim de a proteja onoarea și demnitatea altor persoane. Curtea a constatat că argumentele instanțelor naționale puteau fi considerate relevante și suficiente, iar suma acordată lui C.C. nu a fost exagerată încît să constituie o ingerință disproporționată în dreptul reclamantei. Prin urmare, ea a conchis că ingerința în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare a reclamantei a fost justificată, declarînd cererea reclamantei inadmisibilă, în conformitate cu prevederile Articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
Actualmente decizia este disponibilă în limba engleză și poate fi accesată pe pagina web a Curții.
Adăuga comentariu