X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

CEC solicită Parlamentului numirea celorlați 3 membri ai comisiei

28 sep. 2021,, 15:14   Societate
2025 0

Comisia Electorală Centrală (CEC) solicită Parlamentului să numească ceilalți 3 membri ai Comisiei, întrucît termenul de 15 zile prevăzut de lege expiră la data de 1 octombrie, transmite Noi.md cu referire la stiri.md.

Potrivit Hotărîrii Parlamentului nr. 115 din 16 septembrie 2021, a fost confirmată componența nominală a Comisiei Electorale Centrale, în număr de 6 persoane, din cele 9 prevăzute de lege.

"La 17 septembrie 2021, membrii deja confirmați au organizat o ședință, în cadrul căreia doamna Angelica Caraman a fost aleasă în funcția de președinte al instituției.

Alegerea președintelui a fost determinată de necesitatea asigurării continuității activității Comisiei, inclusiv în contextul organizării alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021, pe motiv că mandatul componenței precedente a CEC a expirat la data de 15 septembrie curent.

În cadrul aceleiași ședințe, subiectele privind alegerea vicepreședintelui și secretarului Comisiei Electorale Centrale au fost amînate pentru o perioadă de cel mult 15 zile, prevăzută de alin. (1) art. 17 din Codul electoral.


Amînarea celor două subiecte a fost decisă, pe de o parte, pentru a permite Parlamentului confirmarea celor trei membri, pentru componența deplină, conform prevederilor alin. (1) art. 16 din Cod.

Pe de altă parte, amînarea s-a făcut cu scopul ca întreaga componență a CEC să participe la procedura de alegere a vicepreședintelui și secretarului Comisiei, întru asigurarea dreptului de a alege și de a fi ales pentru membrii neconfirmați deocamdată.

Subliniem că termenul maxim de 15 zile, stipulat în Codul electoral, expiră la 1 octombrie 2021, motiv pentru care membrii Comisiei confirmați reiterează necesitatea respectării termenului pentru alegerea conducerii instituției și fac apel către Parlament să suplinească numărul membrilor CEC în conformitate cu prevederile legale menționate anterior", se arată în comunicatul emis de CEC.

Reamintim că, la data de 16 septembrie, Parlamentul a votat desemnarea membrilor în Comisia Electorală Centrală. Este vorba despre candidaturile propuse de Partidul Acțiune și Solidaritate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?