X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

CEC, despre inițierea procedurii de amalgamare voluntară a două localități

26 ian. 15:03   Societate
2176 0

Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, în cadrul ședinței de astăzi, grupul de inițiativă, în număr de 32 de persoane, pentru colectarea semnăturilor în vederea inițierii procedurii de amalgamare voluntară a satului Floreni din raionul Anenii Noi cu orașul Sîngera din municipiul Chișinău.

Examinînd documentele prezentate, Comisia a constatat că procedura de constituire a grupului de inițiativă a fost realizată cu respectarea cerințelor legale stabilite în acest sens, iar toate persoanele propuse ca membri ai grupului de inițiativă îndeplinesc condițiile legale pentru a fi înregistrate în această calitate și se încadrează în limita plafonului stabilit pentru componența numerică a grupurilor de inițiativă, notează Noi.md.

Potrivit hotărîrii CEC, grupul de inițiativă, pînă la data de 26 martie 2024, va colecta semnăturile a cel puțin 10% din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază în satul Floreni, raionul Anenii Noi (ceea ce constituie un număr de 330 din numărul total de 3 294 de alegători la data de 26 ianuarie 2024), în conformitate cu prevederile cadrului legal.

CEC va oferi membrilor grupului de inițiativă legitimații și liste de subscripție pentru colectarea semnăturilor.

1
0
0
0
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?