Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Ceban: Gazul între malul drept și cel stîng este distribuit în baza contractului

14 oct. 2022,, 13:00   Societate
2603 0

Șeful SA „Moldovagaz” Vadim Ceban a povestit cum gazul livrat transportat din Federația Rusă este distribuit între malul drept și cel stîng.

„Avem un contract, în temeiul căruia trebuie, în primul rînd, să plătim datoriile curente, iar în al doilea rînd, să audităm datoriile istorice”, a spus Ceban.

„În ceea ce privește volumele, înțelegem că în octombrie condițiile meteo ne permit să trecem această lună fără anumite dificultăți tehnice. Consumul a scăzut, condițiile meteorologice permit, iar unii consumatori au trecut la surse alternative de energie. Dacă nu sînt suficiente volume, există un furnizor de stat - Energocom”, a menționat Ceban.

„În octombrie primim 5,7 milioane de metri cubi de gaz pe zi. Distribuția dintre regiunea transnistreană și Moldova arată astfel: malul drept - 1,7 milioane de metri cubi pe zi, malul stîng - aproximativ 4 milioane de metri cubi pe zi. Malul stîng consumă mai mult pentru că generează energie electrică – MGRES. Pe malul drept, principalii consumatori sînt Termoelectrica și procesatorii de produse agricole. În noiembrie vor crește volumele, pentru că va fi sezonul de încălzire”, a spus șeful Moldovagaz.

„Decizia privind distribuția este scrisă în contract, pe baza volumelor de consum care au evoluat în ultimii 10 ani. Volumul poate fi mărit sau redus. Acest lucru se rezolvă prin proceduri speciale convenite”, a rezumat Vadim Ceban, adăugînd că în condițiile stării de urgență în țară și dacă Gazprom nu va crește oferta de gaze în noiembrie (acum este de 5,7 metri cubi), decizia va fi luată de către Comisia pentru Situației Exepționale.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?