X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ce spune un membru CSM după concursul eșuat de la Curtea Constituțională

23 iun. 2023,, 12:10   Societate
2879 0

"În curînd vom elabora reguli clare și bune pentru un concurs veritabil". Este declarația membrului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Ion Guzun, care a venit cu mai multe clarificări pe rețelele sociale, după ce plenul Consiliului a declarat eșuat concursul pentru selectarea unui judecător la Curtea Constituțională (CC).

„Vreau să mă opresc, în special, la comportamentul nedemn al mai multor candidați. Regret mult că marea majoritate a candidaților au desconsiderat autoritatea CSM și a CC. Probabil acei candidați nu au înțeles la ce funcție aspiră, chiar și cineva care deține titlul științific și cu probleme de integritate și de etică. Marea majoritate a candidaților au invocat că deja se cunoaște candidatul care va fi propus. Erau siguri în aceste declarații.

Patru candidați au părăsit sala unde se desfășura concursul, respectiv, au fost excluși din concurs. Acest concurs mi-a lăsat urme amare că la funcțiile cele mai înalte din stat nu sînt candidați a căror experiență poate fi comparată. În curînd vom elabora reguli clare și bune pentru un concurs veritabil”, a scris Ion Guzun, transmite Noi.md.

Acesta mai spus că promite că CSM va aproba reguli bune, bazate pe merit, profesionalism și integritate, astfel încît întreaga comunitate juridică și societatea să fie martori a unor discuții de o calitate înaltă.

Amintim că joi, 22 iunie, plenul CSM a anunțat că a eșuat concursul pentru suplinirea funcției de judecător la CC. Niciunul dintre cei 11 candidați nu au acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi desemnați în calitate de judecător la Înalta Curte din partea CSM.


CC este compusă din 6 judecători, numiţi pentru un mandat de șase ani. Doi judecători sînt numiţi de Parlament, doi, de Guvern şi alții doi, de CSM.

3
1
0
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?