Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Ce scrie Biblia despre primul Paşte ţinut vreodată

24 apr. 2022,, 17:00   Societate
7363 2

Sărbătoarea Sfintelor Paşte rămîne, alături de cea a Naşterii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători creştine.

De Paşte, creştinii marchează învierea lui Iisus Hristos, dar iată că în Biblie, sărbătoarea este menţionată cu mult timp înaintea acestui moment.

Paştele este una dintre cele mai importante sărbători creştine, iar în Biblie este menţionată cu aproape 1440 de ani înaintea lui Iisus. Conform monitorfg.ro, sărbătoarea a fost stabilită de Dumnezeu pentru poporul evreu. În 1876 î.Hr., familia lui Iacov s-a mutat în Egipt. Poporul evreu a fost rob acolo timp de 430 de ani.

Moise şi Aaron, trimişi de Dumnezeu, au cerut lui Faraon, în repetate rînduri, să dea voie poporului lui Israel să plece din Egipt spre Canaan (ţara promisă lui Avraam). Faraon nu a dorit lucrul acesta şi nu a dat voie poporului să plece decît după ce Domnul a trimis zece urgii peste poporul egiptean. Ultima, cea mai dureroasă, a fost moartea întîilor născuţi ai egiptenilor – de la animale pînă la oameni, chiar şi în casa lui Faraon. Lucrul acesta se întrîmpla în anul 1446 î. Hr.

Primul Paşte din Biblie, menţionat în "Exodul"

Atunci cînd a instituit Paştele, aşa cum se scrie în Bibilie, Dumnezeu a dorit ca să fie un semn de aducere aminte a robiei evreilor dar şi a eliberării din Egipt.


"Moise a chemat pe toţi bătrînii lui Israel, şi le-a zis: «Duceţi-vă de luaţi un miel pentru familiile voastre, şi junghiaţi Paştele. Să luaţi apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sîngele din strachină, şi să ungeţi pragul de sus şi cei doi stîlpi ai uşii cu sîngele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă pînă dimineaţa. Cînd va trece Domnul ca să lovească Egiptul, şi va vedea sîngele pe pragul de sus şi pe cei doi stîlpi ai uşii, Domnul va trece pe lîngă uşă, şi nu va îngădui Nimicitorului să intre în casele voastre ca să vă lovească. Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. Cînd veţi intra în ţară, pe care v-o va da Domnul, după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfînt. Şi cînd vă vor întreba copiii voştri:«Ce înseamnă obiceiul acesta?» să răspundeţi: «Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lîngă casele copiilor lui Israel în Egipt, cînd a lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre». Poporul s-a plecat, şi s-a închinat pînă la pămînt", stă scris în "Exodul" din Biblie.

De ce se roşesc ouăle de Paşte

De Paşte, există mai multe tradiţii şi obiceiuri, respectate de toată lumea, chiar dacă ele nu apar în Biblie. Cea mai cunoscută legendă legată de ouăle roşii este cea a Maicii Domnului care a aşezat un coş la poalele crucii pe care era răstignit Iisus. Sîngele Domnului a curs pe ouăle albe şi le-a înroşit. O altă legendă povesteşte despre o credincioasă care se afla la tîrg încercînd să vîndă un coş cu ouă şi care se tîrguia cu muşterii. La un moment dat, aceasta a spus: „Nu credeţi? Veţi crede cînd se vor înroşi aceste ouă". Iar ouăle s-au înroşit.

Şi iepuraşul de Paşte are mai multe "origini". Legenda Iepuraşului a fost menţionată pentru prima dată în Germania. Se spune că, dacă cei mici au fost cuminţi, Iepuraşul le va aduce ouă de ciocolată şi multe alte dulciuri. O altă legendă spune că Iepuraşul a fost la început o pasăre rănită. Pentru a o salva de la moate, o zeiţă a transformat-o în iepuroaică, păstrînu-i capacitatea de a depune ouă. De aici a venit şi zicala „Iepuraşul cu ouă".

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?