Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Ce putem face cu fotografiile vechi, lăsate drept amintire de strămoșii noștri

7 mai. 2022,, 16:00   Societate
4460 0

Fotografiile vechi pot fi salvate de la pierzanie acum, în țara noastră, datorită bazei de date online „Rama Albastră”, lansată de un tînăr entuziast, care își petrece timpul liber într-un mic laborator, editînd fotografii.

Victor Organ este expert în digitalizarea fotografiilor și de ceva vreme, pasionat fiind de fotografie, merge cu bicicleta prin toată țara și adună poze de altă dată, salvîndu-le în baza de date online „Rama Albastră”, acolo unde pot fi răscolite amintiri.

„Sînt fotografii și din perioada țaristă, fotografii care au peste 100 de ani. Nu știu cum oamenii au reușit să le păstreze. Desigur sînt multe în stare avansată de degradare și eu trebuie să folosesc diferite unelte ca să le îmbunătățesc. Mă concentrez nu pe numărul de fotografii, dar pe numărul de localități din care eu vreau să adun fotografii”, mărturisește tînărul.

Victor lucrează doar din plăcere și nu așteaptă vreo răsplată pentru munca pe care o face în propriul timp liber. Mare lui vis acum este să organizeze o expoziție fotografică.

„Sîmbăta și duminica pregătesc postări, editez fotografii, scanez cîte vreo 70 de fotografii pe zi. E o muncă mare. Pînă cînd, lucrez din plăcere, dar eu sînt motivat și de alți oameni, pentru că s-a adunat deja o comunitate. Inițial, credeam că voi fi susținut doar de cîțiva prieteni apropiați, dar deja s-au adunat peste 2000 de oameni, au donat peste 50 de oameni. Vreau tare mult ca, pe viitor, să organizăm și o expoziție fotografică”, a mai spus Victor.


Întregul interviu cu Victor Organ îl puteți ciți și vedea AICI.

7
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?