COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Ce probleme au apărut odată cu lansarea învățămîntului la distanță în Moldova?

Ce probleme au apărut odată cu lansarea învățămîntului la distanță în Moldova?

Învățămîntul la distanță lansat în Moldova nu a fost planificat pentru primăvara anului 2020, de aceea acum toți sînt nevoiți să se adapteze foarte repede realităților și să rezolve o serie de probleme pentru respectarea intereselor copiilor, părinților și profesorilor lor.

După cum a relatat într-un interviu pentru Noi.md Valentin Crudu, şeful Direcţiei educaţie preuniversitară a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, pentru copiii din localităţile rurale care nu dispun de gadgeturi, va fi prevăzută o abordare individuală.

Vorbind despre învățămîntul la distanţă pentru copiii aflaţi în carantină, toată lumea a înţeles că pentru aceasta este obligator să ai internet, calculator ori alt gadget. Da, e necesar ca aceste instrumente să fie pe masa copilului. În metodologia elaborată de noi se spune, că acestea pot fi utilizate, pe parcursul unei lecţii, doar timp de15 minute, în anumite scopuri. În general, fiecare profesor reieşind din propriul plan de studii – pe lecţii, pe anul calendaristic de studii, trebuie să asigure procesul de studii pentru fiecare elev. Inclusiv pentru cei cu necesități speciale”, explică Valentin Crudu.


Potrivit lui, în același timp, ministerul se află la etapa iniţială de lansare a studiilor de la distanţă, ceva mai mult de o săptămînă activează oficial conform noului program.

”Noi abia la 20 martie am aprobat metodologia, după care am început să instruim pedagogii cum să lucreze de la distanţă”, a spus şeful Direcţiei educaţie preuniversitară a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetări.

”Pentru primăvara anului 2020 nu aveam asemenea planuri, de aceea am fost nevoiţi să ne adaptăm realităţilor. Abordăm cu mare atenţie această chestiune, nu am transmis pedagogilor metodologia ca ei să o însuşească de sine stătător. Ne parvin multe apeluri şi întrebări ale părinţilor. Trebuie să găsim posibilităţi de abordare individuală a fiecărui elev, căci unii nu au nici telefon fix, nu tocmai mobil. Mai mult, unii profesori nu au posibilitatea să comunice la telefon. Zilele acestea aşteptăm primul raport alcătuit în baza chestionarelor difuzate şi vom cunoaşte numărul aproximativ de elevi care studiază conform metodologiei noastre, numărul profesorilor care o utilizează, numărul elevilor atraşi în procesul studiilor de la distanţă. Noi primim propuneri din parte Direcţiilor şcolilor, pedagogilor, departamentelor raionale de educaţie, responsabile de implementarea metodologiei elaborate de minister”, a menționat Valentin Crudu.

În opinia sa, deocamdată este prematur să tragem careva concluzii privind învățămîntul la distanță.

Șeful Direcţiei educaţie preuniversitară a Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetări înţelege foarte bine că mulţi părinţi acuză oboseală, fiind nevoiţi să se afle pe post de profesor. El a dat asigurări că Ministerul Educaţiei este foarte atent la situaţia creată, şi face totul pentru ca anul de studii să nu fie prelungit şi copiii să nu înveţe vara. El este sigur că în Moldova va fi găsită varianta optimă pentru procesul educaţional. Asta cu grijă şi pentru profesori, şi pentru părinţi şi mai ales pentru copii.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load