Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ce pedeapsă riscă șoferul camionului care s-a lovit în cortegiul prezidențial

17 sep. 2018,, 13:50   Societate
3124 1

Șoferul care s-a aflat la volanul camionului implicat în accidentul din 9 septembrie cu coloana prezidențială a fost externat din spital, iar acum este cercetat în libertate pe cauza penală pornită în urma accidentului.

Mai exact, potrivit poliției, acesta urmează a fi audiat în cauza penală inițiată pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației sau de exploatare a mijloacelor de transport de către o persoană care conduce mijlocul de transport. Încălcare ce a cauzat din imprudență vătămare medie a integrității corporale sau a sănătății.

„Dacă va fi găsit vinovat șoferul riscă amendă în mărime de pînă la 32500 lei, sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de pînă la trei ani cu sau fără privarea dreptului de a conduce mijloace de transport de pînă la doi ani”, a declarat Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, pentru TV8.

Amintim că, duminică, 9 septembrie, două mașini din coloana oficială a Președintelui Republicii Moldova au fost implicate într-un accident de circulație pe traseul Chișinău-Ungheni.

Potrivit poliției, accidentul s-a produs, după ce un camion de model „Mercedes”, condus de un bărbat de 40 de ani, a intrat în depășire pe contrasens și a lovit frontal coloana oficială. Automobilul de model „Mercedes”, ce aparține Serviciului Protecție și Pază de Stat a derapat de pe traseu și s-a inversat. Ulterior, camionul a tamponat unitatea de transport „VW Touareg” care face parte din coloana oficială, derapînd de pe traseu pe acostament.


În urma accidentului, președintele țării, Igor Dodon și doi membri ai familiei sale au fost transportați la spital. De asemenea, la spital a ajuns și șoferul camionului, care s-ar face vinovat de producerea accidentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?