X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Ce crede președinta Comisiei juridice de la București despre justiția moldovenească

23 mar. 2023,, 13:35   Societate
2491 0

Pe parcursul acestei săptămîni, deputații moldoveni vor avea mai multe întrevederi cu omologii săi români, ceea ce demonstrează că cele două instituții legislative au o colaborare strînsă.

O declarație în acest sens a fost făcută astăzi de Veronica Roșca, vicepreședinta Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova, într-o conferință de presă comună susținută împreună cu Laura Vicol, președinta Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților a României.

Tot astăzi, a avut loc prima ședința comună a comisiilor juridice din Parlamentele celor două țări. Veronica Roșca a menționat că țara noastră are nevoie de ajutorul țării vecine, în special, privind armonizarea legislației, în contextul reformei justiției, scrie Noi.md cu referire la moldova1.md.

„Republica Moldova are mai multă nevoie ca niciodată de un ajutor frățesc de ce ține de armonizarea legislației, și, apoi, sîntem într-o procedură complexă de reformare a justiției. Știm că România are o experiența vastă, bogată, pe dimensiunea reformei în domeniul legislației conexe. Drumul pe care îl avem în față este o provocare plină de aventură pentru noi”, a declarat Veronica Roșca.

La rîndul său Laura Vicol, referindu-se la situația din justiția moldovenească, a spus că este „una fără precedent” și „ceea ce se întîmplă aici întrece cu mult orice situație prezentă într-o altă țară”.


„Un stat puternic nu funcționează numai decît dacă are instituții puternice. Ele sînt menținute de către oameni. Atîta vreme cît aveți oameni integri care să înfăptuiască actul justiției într-un mod corect, atunci veți putea spune că aveți un sistem puternic. Pînă atunci, judecătorii nu înțeleg că actul justiției trebuie înfăptuit pe dreptate, acei judecători, din punctul meu de vedere nu au ce căuta în sistem. Trebuie aduși oameni puternici în sistem”, a remarcat oficiala.

Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat luni, 20 martie, Consiliul Suprem de Securitate (CSS) în legătură cu situația excepțională din justiție și anume blocajele pe care judecătorii din sistem le pun în calea curățării și funcționării justiției.

În urma ședinței, membrii CSS au venit cu trei recomandări: accelerarea creării Consiliului Superior al Magistraturii, crearea Curții Anticorupție și pregătirea tinerilor pentru a fi angajați în sistem.

2
1
0
0
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?