Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Ce amenzi vor fi aplicate pentru utilizarea pungilor şi a veselei din plastic

1 aug. 2019,, 16:50   Societate
2859 0

Pentru utilizarea pungilor şi a veselei de plastic vor fi aplicate amenzi de pînă la 4500 de lei în cazul peroanelor fizice și 12 mii de lei, în cazul persoanelor juridice, potrivit unui proiect de modificare a Codului Contravențional, avizat pozitiv la 1 august de Guvern.

Proiectul de lege supus avizării a fost elaborat în scopul interzicerii, prin sancțiune, a utilizării/comercializării pungilor de plastic, farfuriilor, paharelor, a altor accesorii ale serviciilor de masă și a bețișoarelor de unică folosință fabricate din plastic, cu excepția celor biodegradabile, a menționat în ședința de guvern Vadim Brînzan, ministrul Economiei și Infrastructurii.

Inițiativa aparține unui grup de deputați care au propus modificări la Codul Contravențional, după ce s-a constatat că versiunea finală a Legii cu privire la comerțul interior doar interzice utilizarea pungilor de plastic, dar nu prevede şi sancţiuni.

Potrivit acestui document, vînzarea celor mai rezistente și groase sacoșe a fost interzisă din 1 ianuarie 2019 în Republica Moldova. Ulterior, în 2020 și 2021 urmau, treptat, să fie scoase din uz toate pachetele din plastic. Utilizarea și comercializarea veselei de unică folosință din plastic va fi interzisă în Moldova din 1 ianuarie 2021.

Totodată Ministerul Economiei și Infrastructurii consideră necesară o analiză argumentată în Nota informativă a cuantumului sancțiunilor „amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicate persoanei fizice” și „amendă de la 120 la 240 de unități convenționale sau cu o amendă în mărimea valorii produsului respectiv, dar nu mai puțin de 240 de unități convenționale, aplicate persoanelor juridice”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?