Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Ce amenzi riscă moldovenii care vor încălca restricțiile impuse de autorități

2 apr. 2021,, 11:28   Societate
11662 2

Moldovenii care vor îndrăzni să iasă în parcuri, să organizeze petreceri sau tot felul de întruniri pe perioada stării de urgență riscă amenzi usturătoare.

Mai exact, conform art. 76 prim din Codul Contravențional, nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică, se sancționează cu amendă de la 450 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, adică între 22.500 și 25 mii lei. Persoanele juridice riscă să primească amenzi ce vor varia între 50 mii și 75 mii lei (de la 1000 la 1500 de unități convenționale).

Totodată, prezentarea intenționată a unor date false sau incomplete ori refuzul de a prezenta datele necesare pentru completarea fișei epidemiologice se sancționează cu amendă de la 450 la 500 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, ceea ce înseamnă că și aici amenzile pot ajunge pînă la 25 de mii de lei.

Amintim că, în R. Moldova, pînă pe 30 mai curent, a fost intituită stare de urgență, urmare a numărului mare de cazuri noi de coronavirus care se înregistrează zilnic.

Lista tuturor restricțiilor pe care moldovenii sînt obligați să le respecte, o puteți vedea AICI.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?