Cavcaliuc, despre numeroasele ameninţări la adresa familiei sale

Cavcaliuc, despre numeroasele ameninţări la adresa familiei sale

Șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, recunoaște că el și familia sa au fost amenințați cu moartea de mai multe ori, însă de fiecare dată nu a cedat.


Mărturisirile au fost făcute de Cavcaliuc în cadrul emisiunii "Iubește viața" de la postul de televiziune TV8, transmite Știri.md.


Potrivit lui, amenințările sînt un risc al profesiei.


„Cel mai grav lucru este că ți se poate întîmpla ceva rău nu ție, dar apropiaților tăi. sînt riscuri foarte mari. Eu nu doresc nimănui să treacă prin aceste momente. Eu am descoperit niște grupări criminale internaționale fără precedent în Moldova și în multe țări din UE și nu odată am fost amenințat cu moartea, atît eu, cît și familia mea. Au fost situații cînd am fost luat sub protecția statului, atît eu, cît și copii mei. Este un risc al profesiei. Eu nu am cedat niciodată", a mărturisit șeful adjunct al IGP.


Gheorghe Cavcaliuc recunoaște că, în pofida amenințărilor, niciodată nu s-a gîndit să-și lase meseria.


„Nu mi-a trecut niciodată prin cap că pot ceda, în ciuda tuturor presiunilor. Da, trăiam în fiecare dimineață cu un sentiment de frică. Sînt momente de nedescris, dar n-am cedat. Crima organizată nu trebuie să prevaleze asupra instituțiilor statului. Trebuie să ai caracter. Trebuie să ai înțelepciunea și capacitățile de a trece peste aceste riscuri", a subliniat Cavcaliuc.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load