X 
Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4062

Cauza penală "Interpol": O persoană a ajuns în arest

11 iun. 14:17   Societate
2284 0

Procuratura Anticorupție (PA) vine cu noi detalii cu privire la cauza penală în cadrul căreia se investighează o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din Republica Moldova și din alte țări primeau mită pentru a interfera cu publicarea de către INTERPOL a Notificărilor Roșii pentru infractori din diferite țări anunțați în căutare internațională.

În urma desfășurării investigațiilor, la 09 iunie 2024, o persoană a fost reținută la Aeroportul Internațional Chișinău la ieșirea din țară, fiind efectuată o percheziție corporală și ridicate dispozitive digitale și alte obiecte, notează Noi.md.

După o evaluare a riscurilor implicate, procurorii au decis înaintarea unui demers la judecătorul de instrucție privind aplicarea arestului preventiv în privința acestei persoane.

În rezultat, astăzi, Judecătoria Chișinău sediul Ciocana, a admis demersul procurorilor, fiind aplicată măsura preventivă – arestul preventiv pe un termen de 30 de zile.

La 10 iunie 2024, o altă persoană a fost reținută în legătură cu schema indicată, fiind de asemenea efectuate percheziții la adresele asociate acestei persoane.


După o evaluare a riscurilor implicate, la 11 iunie 2024, procurorii au decis eliberarea acestei persoane, care urmează să fie cercetată în stare de libertate.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?