Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Care sînt riscurile emigrării ilegale

11 apr. 2019,, 09:44   Societate
2877 0

În disperarea lui, omul contemporan nu conteneşte să-şi construiască un viitor din speranţe, acceptînd oferte de lucru departe de casă.

Potrivit unor date statistice prezentate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, obținute de la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale R. Moldova, numărul estimativ al moldovenilor care se aflau peste hotare la sfîrșitul anului 2015 a fost de circa 805 mii de persoane.

Din păcate, pentru cei care aleg să plece ilegal peste hotare, consecinţele migraţiei ilegale sînt reale şi pot fi chiar dramatice. Un cetăţean al Republicii Moldova, poate căpăta statut ilegal peste hotarele ţării în următoarele cazuri:

  • dacă rămîne într-o ţară străină mai mult decît termenul impus de viză sau de paşaport;
  • dacă se angajează la lucru fără un contract legal de muncă;
  • dacă se angajează la muncă în baza unei vize turistice sau altui tip de viză decît VIZA de MUNCĂ
  • dacă intră în ţara de destinaţie cu acte false
  • dacă trece hotarul ilegal, fără viză sau paşaport.

Vom analiza în continuare cu ce riscuri se pot confrunta migranţii ilegali într-o ţară străină.

Locuri de muncă limitate. Pentru a găsi un loc de muncă,nu e suficient să ajungi în ţara de destinaţie. Locurile de lucru bine plătite sînt în primul rînd destinate rezidenţilor ţării respective. Prin urmare, un migrant, fie el legal sau ilegal, riscă să petreacă luni întregi în căutarea unui job conform aşteptărilor, ca în final să accepte orice ofertă, doar să facă rost de ceva bani.


Amendă, închisoare sau deport. Conform legislaţiei mai multor state, migranţii ilegali riscă să fie deportaţi imediat sau privaţi de libertate pe o perioadă de timp şi, în ambele cazuri, amendaţi.

Muncă forţată. Angajatorul poate profita de statutul ilegal al migranţilor, forţîndu-l pe acesta din urmă să lucreze peste program, cu salarii mici sau chiar fără remunerare, fiind ameninţaţi, şantajaţi sau manipulaţi.

Imposibilitatea de a reclama angajatorul. În cazul în care angajatorul nu şi-a îndeplinit una din promisiunile sau angajamentele verbale, migrantul ilegal riscă să nu poată demonstra acest fapt.

Imposibilitatea de a beneficia de servicii sociale sau medicale. Un loc de muncă legal implică asigurarea unor servicii sociale, medicale sau de pensie, de care migrantul cu statut ilegal nu poate să beneficieze.

Riscul de a deveni potenţială victimă a traficului de fiinţe umane. Plecarea ilegală peste hotare creşte nivelul de vulnerabilitate a migrantului, lucru de care profită potenţialii traficanţi atunci cînd racolează victime în scopul exploatării sexuale, prin muncă, în cerşit sau în scopul prelevării de organe.

Pentru informaţii suplimentare privind procedura, condiţiile de plecare legală la muncă, sună la Linia Fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic 0800 77777.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?