Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Care sînt principalele cheltuieli ale locuitorilor urbani şi cei rurali din Moldova?

19 dec. 2018,, 15:20   Societate
2605 0

În Moldova, cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei, în trimestrul III al anului 2018, au constituit în medie pe o persoană 2438 lei, fiind în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, informează Noi.md.

Informaţia este prezentată de Biroul Naţional de Statistică, menţionînd că în termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) populaţia a cheltuit în medie cu 3,0% mai mult comparativ cu trimestrul III, 2017,

Potrivit statisticilor oficiale, cea mai mare parte a cheltuielilor tradițional este destinată pentru necesarului de consum alimentar – 43,4% (43,0% în trimestrul III 2017).

Pentru întreținerea locuinței, o persoană a alocat în medie 18,8% din cheltuielile totale de consum (-1,0 p.p. față de trimestrul III 2017), iar pentru îmbrăcăminte şi încălțăminte – 11,0% (+0,2 p.p. față de trimestrul III, 2017). Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru comunicații – 4,7%, sănătate – 4,2%, dotarea locuinței – 4,0%, transport – 3,9%, învățămînt – 0,4%, etc.

În medie, cheltuielile de consum ale populației din mediul urban au constituit 2890 lei lunar pe o persoană, respectiv cu 807 lei sau de 1,4 ori mai mult față de mediul rural. În mediul urban, pentru asigurarea consumului de produse alimentare, populația a alocat 40,5% din cheltuielile lunare de consum, iar în rural – 46,5%. Pentru populația urbană a fost înregistrată o pondere mai mare a cheltuielilor pentru: comunicații (5,1% față de 4,3% în mediul rural), transport (4,6% față de 3,0%), hoteluri, restaurante și cafenele (3,3% față de 0,5%) și pentru servicii de agrement (2,3% față de 1,1%).


Totodată, pentru populația rurală o pondere mai mare în structură ocupă cheltuielile pentru: îmbrăcăminte, încălțăminte (11,5% față de 10,6%), dotarea locuinței (4,5% față de 3,5%) și sănătate (4,3% față de 4,1%).

În structura cheltuielilor totale de consum ale populației, predomină cheltuielile bănești – 91,9%, celor în natură le revine respectiv 8,1%. În acelaşi timp, în gospodăriile urbane cheltuielile în natură constituie 3,0% din total cheltuieli de consum, de regulă acestea fiind cazurile consumului de produse alimentare primite gratis din afara gospodăriei (rude, ajutor social, etc.).

Totodată, în cazul gospodăriilor rurale, 13,6% din cheltuieli reprezintă consumul produselor obținute în mare parte din activitatea individuală agricolă, precum și primite gratis din afara gospodăriei

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?