X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Care este principala destinație de vacanță pentru cetățenii moldoveni în această vară

25 mai. 2023,, 10:15   Societate
3022 0

Turcia rămîne în topul destinațiilor preferate de moldoveni pentru odihna de vară în acest an.

Alegerea este motivată preponderent de prețuri accesibile și servicii la nivel înalt. Turiștii care au un buget mai mic aleg să-și petreacă vacanța la mare în Bulgaria. sînt și cei care optează pentru odihnă activă și achiziționează tururi cu excursii.

Solicitat de IPN, directorul unei agentii de turism din tara spune că turiștii deja încep să se plictisească de odihna pasivă și, în comparație cu anii precedenți, crește cererea pentru tururi cu excursii. „Noi avem programe excursioniste în Italia, în Georgia, Cehia. Cererea pe piață începe să crească, dar încă prevalează odihna pasivăˮ. Viorica Zavatin a menționat ca în acest an turiștii, ca de obicei, aleg să-și petreacă vacanța în Turcia, Insula Creta din Grecia, Bulgaria. Destinații noi sînt Albania, Cipru, Spania, unde sînt zboruri directe. Începînd cu luna septembrie, cererea crește și pentru Egipt și Dubai.

„În Turcia s-au străduit să investească în amenajarea teritoriului hotelurilor care au infrastructura necesară pentru o familie. Au distracții pentru copii, parcuri acvatice, mini-cluburi. În fiecare zi și noaptea se organizează diferite show-uri, discoteciˮ, a menționat directorul agenției de turism. Bulgaria are aceleași beneficii, doar că pot fi găsite oferte mai ieftine. În plus, transportul influențează asupra prețului, pentru că în Bulgaria se merge cu autobuzul, iar în Turcia cu avionul. „Pentru 7 nopți într-un hotel cu cinci stele din Turcia două persoane vor scoate din buzunar 900 de euro care includ zbor, cazare, mîncare, asigurare, transfer de la aeroport la hotel. Pentru Bulgaria ar veni 500-600 de euro în hotel de cinci stele pentru două persoaneˮ, a spus Viorica Zavatin.

Primul factor de care țin cont moldovenii atunci cînd decid unde să-și petreacă vacanța este prețul. Al doilea factor sînt serviciile. Alina Căuș, directorul agenției de turism Top Tur, a afirmat că turiștii din Moldova dau preferință sistemului all inclusive (un pachet turistic al cărui preţ include costul biletelor de avion/autobuz, cazarea la hotel și mesele servite) care este cel mai bine dezvoltat în Turcia și în Bulgaria. Cele mai accesibile destinații sînt Bulgaria și Albania. Pentru luna mai sau începutul lunii iunie prețurile încep de la 200 de euro per persoană. Cele mai scumpe sînt țările exotice la care prețul poate ajunge la 4000 de euro și în sus.


Țările exotice nu sînt foarte căutate de moldoveni, deoarece biletele la avion sînt scumpe și este nevoie și de viză. Dar pot fi și oferte bune, cînd pînă la zbor mai rămîn două-trei zile. „Cineva vrea preferă meniul all inclusive (micul dejun, prînzul și cina) sau micul dejun – prînzul, altcineva are nevoie de prețul mai mic. Turiștii mereu pot găsi diferite distracții la odihnă, indiferent dacă este vorba despre odihna pasivă sau activăˮ, a precizat angajatul unei alte agenții de turism.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?