X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Candidatura lui Lilian Darii, avizată de Comisia politică externă și integrare europeană pentru funcția de ambasador în Rusia

22 dec. 2021,, 13:40   Societate
2699 2

Comisia politică externă și integrare europeană, cu șase voturi ale membrilor prezenți la ședință, a avizat pozitiv desemnarea lui Lilian Darii la funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Federația Rusă.

Lilian Darii este diplomat de carieră. A absolvit facultatea de relații internaționale și a făcut studii de doctorat la Institutul de Filosofie, Sociologie si Drept, Academia de Științe a Moldovei, transmite Noi.md cu referire la replicamedia.md.

În 2018 a fost numit ambasador în Regatul Belgiei și Marele Ducat de Luxemburg, precum și în calitate de șef al Misiunii Republicii Moldova pe lîngă NATO.

În perioada 2017-2018 a fost ambasador cu misiuni speciale, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Iar în 2016-2017 a exercitat funcția de viceministru, MAEIE.

Experiența profesională a diplomatului mai include activitatea în cadrul Centrului OSCE din Bişkek, Republica Kîrgîză.


Ambasadorii extraordinari și plenipotențiari, reprezentanții permanenți, trimișii și însărcinații cu afaceri en titre (permanenți) – șefi ai misiunilor diplomatice – sînt numiți și rechemați din funcție de către Președintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului. Propunerile referitoare la numirea în aceste funcții sînt înaintate Guvernului de către ministrul afacerilor externe și integrării europene, cu consultarea Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului.

Fostul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, Vladimir Golovatiuc, a fost rechemat din funcție de către Guvern la data de 9 august 2021, după ce o angajată de la sediul misiunii diplomatice de la Moscova s-a plîns de hărțuire sexuală din partea acestuia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?