X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Cămașa cu altiță, înscrisă în lista patrimoniului cultural imaterial al UNESCO

1 dec. 2022,, 13:54   Societate
2980 1

La cea de-a 17-a sesiune a Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, care se desfășoară la Rabat, Maroc, a fost adoptată decizia privind înscrierea elementului „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în Republica Moldova” pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității.

Anunțul a fost făcut chiar de preșeinda țării, Maia Sandu, pe pagina sa de facebook.

”Avem, astăzi, o veste frumoasă - arta cămășii cu altiță, element de identitate culturală pe ambele maluri ale Prutului, a fost inclusă în lista patrimoniului cultural imaterial al umanității”, anunță Sandu.

Aceasta a venit și cu un mesaj de felicitare pentru echipele care au promovat consecvent cămașa cu altiță la UNESCO.

”Le mulțumesc meșterițelor care, prin muncă și dăruire, au păstrat această artă, au făcut-o să renască și să fie cunoscută lumii. Întru dăinuirea unui simbol străvechi, care spune povestea neamului nostru, înveșnicit pe cămășile tradiționale de bunicile și mamele noastre, și transmisă noilor generații”, spune Maia Sandu.


De menționat că ia, cămașa tradițională este componenta vestimentară de bază care face parte din ansamblul portului popular moldovenesc. Aceasta păstrează în structura sa elemente străvechi, care în timp au devenit tradiționale.

Termenul cămașă are rădăcini adînci în istorie, provenind de la cuvîntul străvechi „camicia”. În limbajul popular sînt cunoscute deosebiri dialectale în definirea acesteia: cămașă, cămeșă, ie, tunică, etc. Cea mai timpurie atestare a termenului în documentele vremii, datează din secolul al XVI-lea în care se menționează despre „cămașa unui boier,…chindisită (garnisită) cu mătase”.

În costumul popular al moldovenilor s-au răspîndit diferite tipuri de cămăși.

Mai multe informații despre cămașa tradițională moldovenească pot fi găsite pe moldovenii.md

1
1
0
0
7

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?