„Solicităm tuturor cadrelor didactice și de conducere să acționeze ca piloni ai integrității, prin interzicerea solicitării sau acceptării de beneficii materiale. Este strict interzisă solicitarea, acceptarea sau primirea de sume de bani, cadouri sau orice alte foloase necuvenite, direct sau indirect, în legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu”, se arată în documentul oficial.
Ministerul subliniază că angajamentul față de toleranța zero pentru corupție și comportamente neetice rămîne ferm, iar fiecare interacțiune cu elevii, părinții sau colegii trebuie să reflecte cele mai înalte standarde morale și de integritate.
„Excelența în educație începe cu excelența morală”, transmite Ministerul, reiterînd că educația nu se limitează la predarea materiilor, ci include și formarea unui comportament etic exemplar în rîndul cadrelor didactice.
Vă reamintim că ieri ministrul Ecucației Dan Perciun a îndemnat profesorii să comunice autorităților despre cazurile de colectare a banilor în instituțiile de învățămînt.
Adăuga comentariu