X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Cadrele didactice din grădinițe vor fi învățate cum să educe fără violenţă

21 noi. 2018,, 09:10   Societate
3144 0

Cadrele didactice din instituţiile preşcolare vor fi instruite cum să educe micuţii fără violenţă.

Iniţiativa Ministerului Educaţiei vine după apariţia în presă a unor înregistrări audio, în care o dădacă de la o grădiniţă din Capitală agresa fizic şi verbal un copil. Pentru prima dată, cursurile s-a desfăşurat la Călăraşi.

30 de directori din instituţiile din raion au făcut schimb de experienţă, iar psihologii le-au explicat că fiecare copil este diferit şi trebuie tratat ca atare.

"În lucru cu copiii se întîmplă diferite situaţii. Educatorul este acel monitor, care trebuie să dirijeze, să creeze astfel situaţia ca copilul să se simtă mereu bine", a afirmat Ecaterina Prepeliţă specialist principal de la Direcţia Învăţămînt Călăraşi.

Practicile învăţate vor fi împărtăşite educatorilor şi dădacelor.


"Cît nu ar cunoaşte un cadru didactic permanent trebuie să fie instruiţi.Copii sînt diferiţi, au caractere diferite astfel că cadrele trebuie să cunoască. Trebuie să ştie cum să soluţioneze problema cît mai uşor", Silvia Dodon director grădiniţa "Doremicii".

Educatoarele de la grădiniţa "Doremicii" din Călăraşi, recunosc faptul că, uneori, sînt supuse testului răbdării de către cei mici, dar nu aplică niciodată violenţa în astfel de situaţii.

"Cam adesea ne enervăm. Dacă copilul doreşte să facă altceva decît ceea ce am programat eu, hai atunci să facem ceea ce vrei tu", ne-a spus Nina Onisim, educatoare.

"Copilul este copil. Prin faptele lui care sînt inconştiente noi nu putem să-l penalizăm.Lăsăm dispoziţia proastă după gard ăsta este marele secret", a comunicat o altă educatoare la grădiniţa Doremicii din oraşul Călăraşi, Nina Mîndrescu.

Părinţii sînt bucuroşi că educatoarele şi dădacele vor fi instruite cum să facă faţă conflictelor cu micuţii lor. Iată ce spun mămicile copiilor.

"Este foarte important ca copilul să se simtă bine, să fie în afara oricărui risc".

"Nici într-un caz violenţa. Să fie în siguranţă la grădiniţă".

Cursurile vor fi susţinute de psihologi, în toate raioanele ţării, iar prima oră de acest fel s-a desfăşurat la Călăraşi.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?