Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Bostan: Procurorul general trebuie demis conform legislației în vigoare

10 iul. 2019,, 09:30   Societate
2525 2

Galina Bostan, directorul executiv al Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, susține că articolul 25 al Constituției prevede că procurorul general poate fi demis printr-un decret al președintelui, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Potrivit ei, procurorul general trebuie demis conform legislației în vigoare. Declarația a fost făcută în studioul TV8, transmite IPN.

„Toate drumurile duc spre CSP și aici, printre membrii CSP, există ministrul justiției prin intermediul căruia se poate de acționat, trei reprezentați ai societății civile și eu presupun că, în aceste condiții, cu argumentele de rigoare, trebuie de acționat astfel încît să fie obținută o hotărîre a CSP-ului”, a declarat Galina Bostan.

Vicepreședintele Parlamentului, Ion Ceban, consideră că dacă se va mai tărăgăna din timp, nu este exclus că se vor mai distruge diferite dovezi din instituții. „Ceea ce este important este ca această instituție a Procuraturii să activeze cu adevărat independent, transparent și să se ocupe de ceea ce ar trebui, dar nu de comenzile politice care au avut loc în ultima perioadă. Nu prin procuratură la telefon, justiție la telefon, pedepsirea celor care sunt incomozi”, spune politicianul.

Vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi spune că și-ar fi dorit ca Eduard Harunjen să plece din funcție de bună voie. Potrivit lui, Procuratura trebuia „eliberată” de mult timp. „Noi am avut suficientă răbdare și am făcut acest pas conștient. Noi nu eliberăm Procuratura pentru a pune acolo un om de-al nostru, nu eliberăm Procuratura pentru a pedepsi oponenții noștri politici și pentru a crea deținuți politici așa cum au făcut-o cei de dinaintea noastră. Nu planificăm să punem acolo un procuror care să stoarcă bani din oamenii de afaceri. Nu acesta este planul nostru. Planul nostru este de a elibera Procuratura pentru un procuror cu adevărat independent”, a menționat vicepreședintele legislativului.

Parlamentul a constatat marți, 9 iulie, neîntrunirea condițiilor de numire în funcție și recomandă președintelui Igor Dodon să emită decretul de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale procurorului general Eduard Harunjen.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?