COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 750 553 INFECTAȚI 280 175(+1042)   TRATAȚI 265 946     DECESE 6578(+9)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2908
Puterea stiri: 6594

Benzinăriile au afișat preturi mai mari la carburanți

17 iul. 12:27   Societate
3098 5

O rețea de benzinării a afișat astăzi noi prețuri, mai mari, pe panouri, anunță canalul Index.

Astfel, benzina cu cifra octanică A95 acum costă 20.20 de lei per litru, cu 17 bani mai mult, transmite Știri.md.

Benzina cu cifra octanică A 98 costă 20.21, cu 16 bani mai mult.

S-a scumpit și motorina cu 5 bani per litru și costă acum 16.50 per litru.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a majorat pe 16 iulie marja de comercializare angro și cu amănuntul a benzinei, motorinei și a gazului lichefiat pentru a preîntîmpina, potrivit instituției, penuria de produse petroliere pe piață.


Expertul în energetică Ion Muntean a declarat pentru Radio Chișinău că, în urma modificărilor, prețurile la carburanți vor crește din nou.

Cele mai mari benzinării din Republica Moldova s-ar putea alege cu amendă de la 2% la 4% din cifra de afaceri, pentru încălcarea Legii concurenței. Raportul de investigație în privința comercianților de produse petroliere, trimis Parlamentului de către Consiliul Concurenței, a fost publicat în presă.

Potrivit acestui raportul confidențial de investigație, șase companii controlează peste 80% din vînzările de carburanți.

Specialiştii avertizau că valorile indicative stabilite de ANRE în baza Metodologiei controversate, elaborate în baza unei legi proaste, ar putea avea ca efect apariţia unui deficit de carburanţi pe piaţă, ca urmare a faptului că firmele nu vor fi interesate să vîndă carburanţi în pierdere.

Or, costurile stabilite de ANRE nu acoperă cheltuielile reale. Efectul ar putea fi distrugerea micilor afaceri de pe piaţă, respectiv - monopolizarea ei.

Menţionăm că, în primul trimestru al acestui an, importurile de produse petroliere au scăzut cu circa 8,5%, de vină fiind scăderea cu circa 12,8% a importului de motorină.

Amintim că de la 1 iulie, ANRE stabilește din nou prețurile plafon la carburanți, după o pauză de peste doi ani. Noua metodologie a început să fie aplicată în urma unor modificări legislative adoptate de Parlament în luna aprilie.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Intrarea în cafenele și restaurante ar putea fi permisă doar pentru cei testați sau vaccinați anti COVID-19. Care vor fi consecințele?
🔽🔽