Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Bărbatul care a devenit faimos datorită plimbării cu un pui de leu a deschis un adăpost pentru animale

7 apr. 2023,, 14:30   Societate
2685 0

Vasile Mereuță este un fermier din raionul Ștefan Vodă, care a devenit cunoscut după ce a fost observat de un grup de pescari plimbîndu-se cu un pui de leu în pădurea din apropierea punctului de trecere a frontierei Palanca, la mijlocul lunii ianuarie 2023.

Istoria a devenit rapid virală pe rețelele de socializare, iar bărbatul a fost amendat și s-a cerut ca felina să fie predată celor de la ZOO, transmite tv8.

Omul de afaceri spunea că a primit puiul de leu drept recunoștință de la o femeie din Ucraina pentru ajutorul său în evacuarea mai multor animale din regiunile afectate de război. O parte din aceste animale au fost transportate în alte țări, iar Vasile Mereuță s-a ocupat de amenajarea unui adăpost pentru cele rămase în Moldova. Astăzi, acest adăpost găzduiește cîini, măgari și cai din țara noastră și Ucraina.

Fermierul spune că nu a planificat niciodată să înființeze un adăpost, dar situația l-a determinat să facă acest lucru. Animalele erau aduse regulat și chiar „aruncate”, iar bărbatul le-a oferit siguranță.

Vasile Mereuță și-a făcut documente de voluntar și a mers în țara vecină pentru a evacua animalele din zona de conflict. A lucrat cu organizații neguvernamentale din Odesa. Prima dată a ajuns în afara orașului Nikolaev. Aici, mai mulți oameni au adus animale de companie pentru a le evacua, inclusiv din Mariupol.


Unele au fost abandonate, altele s-au pierdut, au fugit speriate de explozii. Au fost și animale norocoase care au fost duse mai departe, în România și în alte țări europene. Unele au rămas în adăpost, la Tudora.

„A fost o decizie spontană, nu eram încă pregătit pentru asta. Înainte aveam animale de fermă acasă, dar nu am avut niciodată măgari sau cai. Cred că Dumnezeu m-a desemnat astfel”, spune Vasile Mereuță.

În urma cercetărilor efectuate, autoritățile au decis să nu ia puiul de leu și l-au lăsat să rămînă în custodia proprietarului său. Leoaica Bagheera locuiește într-o cușcă specială și este supravegheată de un medic veterinar calificat de la grădina zoologică.

9
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?