Criza energetică stiri: 768
Preşedintele stiri: 3228
Puterea stiri: 7216
Obiectiv european stiri: 288

Avocatul Poporului, despre cazul Guțu şi Covalciuc: Au fost supuși abuzurilor

27 mai. 12:00   Societate
1729

Avocatul Poporului a finalizat examinarea sesizării ex-officio privind alegațiile de tortură admise de angajații Inspectoratului de poliție Soroca în noaptea de 31 ianuarie 2022 asupra a două persoane.

Avocatul Poporului a ajuns la concluzia că în noaptea de 31 ianuarie 2022, două persoane civile au fost maltratate grav de angajații poliției, fără vreun motiv anume, dar cu intenție și în scop de manifestare a superiorității și de a pedepsi victimele pentru că acestea și-au permis să solicite ajutorul poliției.

Victimele s-au aflat în custodia poliției timp de peste 3 ore, perioadă în care nu au avut nici un statut procesual penal sau contravențional. Polițiștii identificați i-au maltratat cu cruzime la locul reținerii, în perioada transportării, în fața inspectoratului și în biroul instituției. Alți angajați ai poliției au coparticipat la acțiunile abuzive, fiind complici la presupusele acte de tortură.

Ancheta internă a fost una parțială, imprecisă și incompletă, iar cauza penală inițiată este tergiversată. Serviciul de urgență nu a documentat leziunile, conform procedurii stabilite.

Avocatul Poporului observă că legislația procesual-penală sau contravențională, și normele instituționale în vigoare, NU obligă expres organele poliției (sau orice instituție de reținere) să asigure garanții fundamentale împotriva abuzurilor față persoanele: „stopate, transportate pentru audieri suplimentare; chemate la poliție cu/fără citație; care intră în inspectorat fără vreun statut procesual; aduse forțat de poliție sub pretextul documentării; ce este înlăturată de la conducerea autoturismului; care solicită ajutorul poliției în stradă; care cheamă poliția și după care se răzgîndește să solicite ajutorul acesteia; ce prezintă în opinia polițistului un comportament suspect, etc”. Prin urmare, admitem că persoanele ce intră în primul contact cu angajații poliției fără a avea vreo calitate procesuală, rămîn extrem de vulnerabile față de actele de rele tratamente la care pot fi supuse. Cazul Guțu și Covalciuc arată că nimeni nu poate fi asigurat că la reținere nu va fi supus abuzurilor.


Avocatul Poporului a lansat 11 recomandări organelor procuraturii, 11 recomandări Inspectoratului General al Poliției și 3 recomandări Serviciului de urgență prespitalicească.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав