Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Avocatul lui Morari s-a adresat Curții Constituționale

28 feb. 2020,, 12:45   Societate
2505 0

Viorel Morari și avocatul său, Vasile Foltea, sesizează Curtea Constituțională (CC) în legătură cu examinarea excepției de neconstituționalitate a unei prevederi din Codul de procedură penală.

Potrivit acestora, „planează bănuieli rezonabile”, că inițierea de către Procuratura Generală (PG) a procedurii de strămutare a cauzei penale s-a făcut intenționat, cu unic scop de a obține anularea încheierii prin care instanța de fond a refuzat prelungirea măsurii preventive aplicate inculpatului, scrie Ziarul de Gardă.

PG a cerut anterior strămutarea dosarului lui Morari la o altă instanță, invocînd că încă de la începutul examinării acestui dosar au fost depistate probleme majore în cadrul sistemului judecătoresc.

De cealaltă parte, apărarea lui Morari susține că formularea cererii de strămutare vine în contextul în care magistrații au refuzat prelungirea arestului preventiv în privința șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție (PA).

Avocatul invocă neconstituționalitatea prevederilor art.49 alin.(22) Cod de procedură penală: „Curtea Supremă de Justiție hotărăște în ce măsură se mențin actele îndeplinite de către instanța la care s-a aflat cauza pînă la strămutare”, deoarece apărarea are puternica convingere că cererea de strămutare „a fost făcută de procurori anume întru desființarea efectelor încheierii prin care s-a respins solicitarea de a prelungi termenul arestului preventiv în privința lui Viorel Morari”.


„În acest caz, riscul ca Curtea Supremă de Justiție să aplice direct această prevedere neclară și ambiguă în cauza care-l vizează pe inculpat – este iminent și real”, invocă avocatul.

În sesizarea adresată CC, avocatul lui Morari solicită suspendarea examinării cererii de strămutare a judecării cauzei penale pînă la soluționarea de către CC a sesizării respective.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?