Criza energetică stiri: 772
Preşedintele stiri: 3230
Puterea stiri: 7217
Obiectiv european stiri: 290

Avocatul lui Dodon a spus la ce ora va fi pronunțată hotărîrea asupra dosarului

26 mai. 14:16   Societate
2488

Avocatul lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, a declarat că decizia instanței va fi anunță la ora 15:00, în privința dosarului fostului președinte, notează Noi.md cu referire la protv.

Asta, după ce Igor Dodon a fost adus astăzi de mascații CNA la Judecătoria Ciocana pentru a examina demersul privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pentru 30 zile.

„Instanța a stabilit că la ora 15:00 se va pronunță decizia. Până atunci suntem în așteptare. Au fost dezbătute toate momentele și așteptăm”, a declarat Lebedinschi.

Igor Dodon a fost reținut la dată de 24 mai, după aproape 11 ore de percheziții la domiciliul sau. El a fost scos din locuința fiind înconjurat de procurorii anticorupție, ofițerii CNA și SIS.

Potrivit procurorilor, Dodon este acuzat de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, finanțare ilegală a partidului și trădare de patrie, infractuni comise în ultimii 6 ani. Pe lângă Dodon a mai fost reținut și cumnatul acestuia, care potrivit procurorilor, chiar în momentul descinderilor a fost surprins inghitand o recipisa, care-l incrimina pe fostul președinte.



0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Moldova, împreună cu Ucraina, a primit statutul de țară candidată la UE. Cum, în opinia dumneavoastră, se va schimba viața moldovenilor?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав