Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Avocații lui Platon cer reducerea termenului de detenție

5 dec. 2019,, 08:00   Societate
8561 0

Avocații cer reducerea cu peste o mie de zile a termenului de detenție a lui Veaceslav Platon. Declarația a fost făcută de către unul dintre avocații lui Veaceslav Platon la emisiunea Cutia Neagră, la TV8.

Invitat la emisiunea Cutia Neagră, Valeriu Pleșca, unul din avocații lui Platon a declarat că „avocații cer reducerea cu peste o mie de zile a termenului de detenție a lui Veaceslav Platon.”

Declarația vine în contextul în eliberării fostului prim-ministru, Vlad Filat, din penitenciar, înainte de termen, după ce, anterior, i-a fost redus termenul de condamnare din cauza condițiilor inumane și degradante în care a fost deținut.

Reamintim că la 14 decembrie 2018,Veaceslav Platon a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, sentință care include și cei 18 ani de închisoare la care a fost condamnat anterior, dar și în dosarul în care a fost învinuit de tentativă de escrocherie și corupere a mascaților din detașamentul „Pantera”.

Veaceslav Platon a fost extrădat în Republica Moldova la 29 august 2016. La data de 30 august, omul de afaceri a fost plasat în arest pentru 30 de zile la Penitenciarul nr. 13 din capitală.


Instanța de judecată din capitala Ucrainei, Kiev, a anulat la data de 21 noiembrie curent decizia cu privire la extrădarea lui Veaceslav Platon în Republica Moldova, semnată în august 2016.

La 25 iulie 2016, procurorii din RM au emis un mandat de arest, pentru 30 de zile, pe numele lui Platon, iar la 26 iulie același an, acesta a fost dat căutare internațională și reținut de către organele de drept ale Ucrainei.

Iar 22 februarie curent, Ministerul rus de Interne i-a acuzat pe Vladimir Plahotniuc și Veaceslav Platon, de organizarea unei grupări criminale internaționale și retragerea ilegală a 37 de miliarde de ruble din Rusia, în perioada 2013-2014.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?