Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3995

Avocații lui Andronachi resping acuzațiile procuraturii legate de brățara gps și o acuză de fals

24 mai. 2023,, 17:08   Societate
2370 0

Avocatul lui Vladimir Andronachi, Oleg Mîța, afirmă că declarațiile Procuraturii Anticorupție (PA) privind acțiunea intenționată prin care acesta a manipulat brățara de la picior avînd scopul de a bloca semnalul de monitorizare, sînt false.

Avocatul Oleg Mîța a vorbit despre pretinsele încălcări ale lui Andronachi Vladimir, după ce acesta a fost plasat în arest la domiciliu și despre pretinsele încălcări și abateri admise de ultimul în utilizarea sau folosirea aparatului de monitorizare.

„După cum a fost prezentat opiniei publice, pe 19 aprilie, în privința lui Andronachi a fost schimbată măsura din arest preventiv în arest la domiciliu, aplicînd metodele electronice de monitorizare a comportamentului acestuia.

Astfel, s-au stabilit unele interdicții, domnului Andronachi i-au fost prezentate condițiile tehnice de utilizare a acestui utilaj. Și, din momentul cînd dumnealui a fost plasat în arest la domiciliu, în apartamentul în care locuia pînă la caz, de vreo 3 sau 4 ori se venea și se inlocuiau unele aparate sau dispozitive. Din start, utilajul care era instalat în domiciliul lui Vladimir Andronachi și pe piciorul acestuia, avea unele deficiențe tehnice, pentru că permanent veneau operatorii tehnici și manipulau sau schimbau unele dispozitive”, a declarat Mîța.

Dacă aveau să existe încălcări, sistemul de monitorizare avea să înregistreze și să fixeze aceste evenimente”, a mai adăugat avocatul lui Andronachi.


Acesta a mai spus că a solicitat și a efectuat o expertiză extrajudiciară a utilajului tehnic, care se afla pe piciorul lui Andronachi și din apartamentul acestuia, transmite unimedia.md

Raportul a demonstrat că utilajul tot timpul se afla în stare funcțională, iar abateri de la modul de utilizare a acestuia nu au fost admise. Anumite semne de deteriorare sau de demontare nu au fost stabilite.

Toate declarațiile care au fost plasate în mediul public, toate aceste afirmații de a convinge instanța de judecată despre faptul că Vladimir Andronachi ar fi încercat să manipuleze, într-un mod sau altul, utilajul tehnic de monitorizare, nu este altceva decît o încercare de a induce în eroare opinia publică, instanța de judecată. Astfel încît să fie prezentat Vladimir Andronachi că ar fi o persoană care prezintă pericol pentru societate sau o persoană care nu respectă restricțiile și interdicțiile aplicate de instanțoă. Ceea ce este fals”, a mai spus Oleg Mîța.

Amintim că în luna aprilie, pe numele fostului deputat PD fost emis mandat de arestare preventivă în contumacie, pentru 30 de zile, în dosarul penal „Metalferos”.

0
1
1
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?