X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Avertismentul Premier Energy: „Culesul nucilor de pe pomii din apropierea rețelelor electrice este extrem de periculos”

26 aug. 2022,, 15:45   Societate
2726 0

Lucrările sezoniere de recoltare a nucilor de pe pomii din apropierea liniilor electrice aeriene și altor instalații aflate sub tensiune sînt însoțite de un mare pericol de electrocutare, atenționează ÎCS „Premier Energy Distribution” SA.

Premier Energy atrage atenția populației, a agenților economici implicați în aceste lucrări, a organelor de supraveghere și a autorităților publice locale asupra necesității impunerii respectării stricte a regulilor de securitate electrică.

„Analiza cazurilor de electrocutare, ce au avut loc anterior în timpul acestor lucrări, denotă faptul că persoanele implicate în asemenea activități nu țin cont de aflarea sa la distanțe inadmisibile de la părțile conductoare aflate sub tensiune, utilizează diferite țevi sau bare metalice pentru a scutura nucile, neglijînd riscul atingerii prin intermediul lor de conductori sau al creării unui arc electric. Aceste persoane nu țin cont de căderea precipitațiilor, de umiditatea solului sau a celei din atmosferă, care facilitează scurgerea sau transmiterea curentului prin intermediul diferitor obiecte folosite în calitate de instrument de lucru”, se spune într-un comunicat al companiei.

Cauza unui accident cu consecințe grave sau chiar fatale pentru persoanele aflate în acel moment pe copac poate fi și atingerea crengilor verzi sau umede ale copacilor de părțile conductoare ale instalațiilor electrice.


„Cea mai mare greșeală comisă de către persoanele implicate în aceste lucrări este să trateze cu superficialitate aspectul respectării regulilor minime de securitate electrică și să-și concentreze atenția doar asupra nucilor, neglijînd pericolul de electrocutare. Atragerea copiilor în aceste activități primejdioase de asemenea reprezintă un mare pericol care poate conduce la producerea unor accidente grave, chiar și pierderea vieții minorului”, se mai spune în comunicat.

Avînd în vedere existența acestor pericole și ținînd cont de cerințele normelor de securitate electrică, se interzic categoric orice activități în apropierea instalațiilor electrice.

„Avertizați despre acest pericol persoanele care nu cunosc sau ignoră regulile de securitate și cereți în mod obligatoriu respectarea lor”, susține Premier Energy.

Instituția a mai publicat o listă de recomandări:

- nu urcați în pomii prin coroana cărora trec conductorii liniilor electrice aeriene sau care cresc în apropierea acestora;

- nu folosiți bare metalice sau prăjini umede pentru a bate nucile;

- nu urcați pe scări sau schele în apropierea conductorilor instalațiilor electrice;

- nu aruncați nimic în direcția rețelelor electrice;

- nu permiteți persoanelor să culeagă fructe de pe pomii din preajma instalațiilor electrice;

- nu vă apropiați și nu atingeți conductorii liniilor electrice şi alte echipamente electrice;

- nu vă apropiați și nu atingeți conductorii care atîrnă accidental în urma unor intemperii în apropierea instalațiilor electrice;

- nu vă urcați pe pilonii liniilor electrice aeriene;

- nu legați animale domestice de pilonii liniilor electrice aeriene;

- despre orice accident informați imediat operatorul sistemului de distribuție prin intermediul Oficiului telefonic 24 de ore la numărul de telefon 022 43 11 11.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?