Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Avertismentul oamenilor de știință cu privire la furtuni magnetice

24 sep. 2021,, 12:00   Societate
3636 0

Datorită exploziilor pe Soare care au avut loc în dimineața zilei de 23 septembrie, în următoarele cîteva zile sînt posibile furtuni magnetice. Acest lucru a fost relatat de oamenii de știință de la Laboratorul de astronomie cu raze X al Soarelui de pe lîngă Institutul de fizică al Academiei Ruse de Științe.

„În 2-3 zile, nori de plasmă solară, aruncați de explozia de pe Soare, vor veni pe Pămînt. În acest caz, planeta noastră se va confrunta cu furtuni magnetice care vor dura cîteva ore. Totuși, acest lucru se va întîmpla doar în cazul unei locații „reușite” a flăcării în apropierea direcției către Pămînt”, se arată în mesajul de pe portalul web al Laboratorului care precizează de asemenea, că probabilitatea acestui eveniment este foarte mare, întrucît „cea mai probabilă regiune de explozii este acum chiar vizavi de Pămînt”.

În plus, oamenii de știință menționează că explozia solară de astăzi a fost a patra cea mai puternică din ultimele 12 luni. În același timp, aceasta nu a fost înregistrată de nava spațială GOES-16, una dintre sarcinile căreia este monitorizarea continuă a exploziilor, relatează Noi.md.

„Astăzi, 23 septembrie, satelitul a intrat în umbră la 7:19 ora Moscovei și a părăsit-o la 8:26 ora Moscovei, adică a fost ascuns de Soare 67 de minute.

Explozia solară, potrivit unor surse independente, a început la 7:35 și s-a încheiat la 7:50. Astfel, aceasta s-a dovedit a fi complet inaccesibilă pentru observarea navei spațiale”, se arată în comunicatul Laboratorului.


Anterior, pe 13 septembrie, s-a raportat că oamenii de știință americani și europeni au identificat două explozii solare necunoscute anterior care au avut loc în 7176 și 5259 î.Hr. Ei au stabilit că izotopul carbonului 14C (măsurători ale concentrației de carbon radioactiv) este cu aproximativ 2% mai mare decît toate valorile înregistrate anterior ale vîrfurilor de 14C.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?