X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Averea lui Filat este scoasă la licitație

20 iul. 2018,, 10:19   Societate
8185 2

Lichidatorul companiei Caravita Co SRL (fondată în anul 2011 de Sanda Filat și apoi ajunsă în proprietatea nepotului lui Vlad Filat, Vladimir Rusu), anunță pentru 6 august 2018, licitația „cu strigare” de comercializare a bunurilor acestui agent economic.

Averea scoasă la mezat este una impresionantă şi ca mărime şi ca valoare, fiind evaluată la circa 300 de milioane lei, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.

Astfel la licitaţie sînt expuse 77 de unităţi de transport: de la automobile la autotractoare, remorci, semănătoare şi stropitoare, evaluate de la un preţ de pînă la 10.000 de lei la circa un milion de lei.

Se vînd şi numeroase imobile din comuna Zolotievca, Anenii Noi, comuna Pervomaisc, Căuşeni, comuna Solonceni, Rezina etc.

Cel mai de preţ imobil este un complex de recepţie, curăţare, uscare şi depozitare a cerealor cu capacitatea de 40.000 tone (prima etapă de construcţie) nefinalizat, aflat în satul Constantinovca, Căuşeni, care se vinde la pachet cu o casă de locuit şi un lot de 37 de ari. Totul la un preţ de aproape 87 milioane lei.


Totodată sînt expuse la vînzare circa 510 hectare de terenuri agricole în valoare de peste 52 de milioane lei, amplasate în special în Zolotievca, Anenii Noi, dar şi la Rezina, Căuşeni, Criuleni şi Ştefan Vodă.

La fel se vînd şi livezile de pruni şi nuci ale firmei Caravita Co. pentru o livadă de 102 hectare de pruni de la Zolotievca se cer 12,5 milioane lei, iar pentru două livezi de nuci de peste 700 de hectare (una de circa 422 hectare şi alta de 300 hectare) preţul indicat este de 91,7 milioane lei.
La mezat este scoasă şi o plantaţie de viţă de vie cu suprafaţa de 202 hectare la un preţ de aproape 21 milioane lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?